Data publicării:
Coaliţia PNL-USR-PLUS-UDMR, vot împotriva comisiei de anchetă pe datele pandemiei. Firea: Lipsa de încredere, adâncită catastrofal
Senatorul PSD Gabriela Firea spune că lipsa de încredere în instituţiile statului s-a adâncit catastrofal după ce coaliţia PNL-USR-PLUS-UDMR a votat împotriva constituirii de anchetă privind datele din pandemie.
"Ce abuzuri se ascund? Ce nu trebuie sā afle românii? Parlamentarii puterii și-au bătut joc de oameni și au votat împotriva constituirii comisiei de anchetă privind datele din pandemie, despre care chiar unii de-ai lor spun că sunt falsificate. Astfel, parlamentarii Coaliției PNL-USRPLUS-UDMR admit cu cinism că guvernarea lor este mincinoasā și, cu premeditare, ascunde adevărul.
Ce vor să nu se afle? De ce parlamentarii puterii refuză o cercetare transparentă a datelor despre pandemie? Ce ilegalități protejează? Nu cumva se tem că grozăviile care ar putea ieși la iveală îi vor face pe români să-i alunge cu pietre de la guvernare? Că ar putea fi un nou scandal de tip Unifarm?
Votul de ieri adâncește catastrofal lipsa de încredere în instituțiile statului și va avea efecte devastatoare inclusiv în privința vaccinării și combaterii pandemiei.
Din acest moment, cuvinte precum adevăr, transparență, onestitate sunt adevărate blasfemii în gura oricărui reprezentant al puterii.
Noi am cerut cu insistență crearea acestei comisii pentru că era obligatoriu ca românii să afle de ce nu au fost raportați peste 5300 de decedati, adică 18,2% din totalul celor 29034 de decedati COVID, raportați oficial în România.
Este o cifră uriasa! NU POATE FI VORBA DE O MARJĂ DE EROARE și NICI de GREȘEALĂ UMANĂ!", a scris Gabriela Firea pe Facebook.
PSD, protest pe holurile Parlamentului
"Fostul, dar şi actualul ministru al Sănătăţii au declarat că există probleme cu aceste calcule. Avem o declaraţie cutremurătoare a domnului Vlad Voiculescu care ne spunea că la un singur spital din Bucureşti sunt raportate 500 de decese în minus. Noi nu spunem că este adevărat ce spune dânsul sau ce spune doamna Mihăilă, dar cert este că din informaţiile pe care le avem, coaliţia vrea respingerea comisiei de anchetă, ceea ce este inexplicabil şi şocant. În orice ţară civilizată, după aceste declaraţii, organele abilitate s-ar fi autosesizat, am fi avut suspecţi în dosare grele şi demisia sau demiterea guvernului de îndată. Dacă coaliţia nu vrea comisia, se încearcă ascunderea mizeriei sub preş, ascunderea unor informaţii importante. Într-o perioadă când populaţia are nevoie de comunicare, o astfel de respingere ar crea doar lipsă de încredere în autorităţi", a declarat Alfred Simonis, liderul deputaţilor PSD, ieri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News