Data publicării:
Cluj: Incident la ora de sport. Un elev și-a fracturat mâinile
Un copil de clasa a treia din Cluj a căzut de pe spalier la ora de sport şi şi-a fracturat ambele mâini.
Băiețelul a rămas imobilizat de durere până ce profesoara de educaţie fizică l-a văzut. Părinţii acuză cadrul didactic că nu a supravegheat copilul.
"Noi, băieţii, ne-am jucat handbal, iar fetele i-au cerut voie profesoarei de sport să le lase să se urce pe spaliere. Apoi au jucat ele handbal şi am urcat noi pe spaliere. Eu m-am urcat pe unul şi la un moment dat mâinile mi-au alunecat şi am căzut pe parchet. Profesoara nu a văzut ce mi s-a întâmplat şi eu am stat într-un colţ vreo zece minute şi am plâns, până când un coleg a mers la profesoară şi i-a atras atenţia", a povestit elevul.
"Un lucru neîngăduit: acolo nu a existat şi nu există nici la aceasta oră vreo saltea, ca să atenueze eventualele căderi de pe spalier", a declarat tatăl copilului.
Imediat după incident, băiatul a fost dus de urgenţă la UPU din cadrul Spitalului de Urgenţă pentru Copii, unde medicii i-au pus ambele mâini în gips, reţinându-l pentru câteva ore.
Medicii i-au eliberat un certificat medical în care îi recomandă 35 de zile de îngrijiri medicale, scrie Ziuadecj.net.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News