Claudiu Florică și Dinu Pescariu la DNA
Omul de afaceri Claudiu Florică și fostul jucător de tenis Dinu Pescariu s-au prezentat, joi, la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA).
Primul care a ajuns la DNA a fost Claudiu Florică. El a stat doar câteva zeci de minute, iar la ieșire a refuzat să facă declarații.
Ulterior, la DNA a venit și Dinu Pescariu.
Pe 10 aprilie, DNA i-a pus sub acuzare pe Dinu Pescariu și Claudiu Florică, reprezentanți ai firmei D.Con-Net AG, pentru instigare la infracțiunea de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul.
În acest dosar mai sunt cercetați Ion Adrian Stănescu și Andrei Săvulescu, consilier asistent, respectiv director general la Direcția generală pentru politici și programe în domeniul societății informaționale din cadrul Ministerului Comunicațiilor, Călin Tatomir, director general Microsoft România SRL, precum și Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicațiilor.
Conform DNA, faptele au fost comise în contextul în care, în luna aprilie a anului 2009, expira contractul comercial de închiriere licențe Microsoft. Gabriel Sandu, în calitate de ministru al Comunicațiilor, a optat pentru varianta încheierii unui nou contract de închiriere software, fapt care nu se putea realiza, conform legislației în vigoare, decât prin organizarea unei licitații publice.
"În acest context, inculpații Pescariu Dinu Mihail și Florică Claudiu Ionuț, în calitate de reprezentanți în fapt/drept ai societății D.Con-Net AG, pentru a fi favorizați în câștigarea licitației publice, prin intermediul unui om de afaceri, au luat legătura cu ministrul de la acea vreme, Sandu Gabriel, căruia i-au și plătit în acest scop suma de 2.196.035 euro (pentru aceste fapte au fost condamnați Cocoș Dorin și Sandu Gabriel pentru trafic de influență)", susțin procurorii.
În urma înțelegerii avute cu Pescariu și Florică, Gabriel Sandu a aprobat documentația de atribuire aferentă procedurii de licitație deschisă, inițiată pentru "Achiziționarea dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opțiune de cumpărare". Documentația care a stat la baza licitației, respectiv referatul de necesitate și caietul de sarcini, conținea condiții restrictive nejustificate, fiind favorizată în acest mod societatea D.Con-Net AG, în calitate de lider al unei asocieri din care făcea parte și firma Dim Soft SRL, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News