Ciuvică: M-am înşelat crezând că primele ţinte ale lui Băsescu vor fi din PNL. Acum, urmează vedetele de la Antene
Preşedintele Grupului de Investigaţii Politice, Mugur Ciuvică, a explicat, în ediţia de sâmbătă seară a emisiunii "Q&A", de la Antena 3, unde s-a înșelat în previziunile sale privind tactica pe care președintele Traian Băsescu urma să o folosească după numirea procurorilor.
"După alegeri a venit chestia cu coabitarea, pe care eu personal și mulți alții nu au prevăzut-o. Însă coabitarea și numirea procurorilor, mie mi-a spus foarte clar care sunt următorii paşi ai lui Traian Băsescu. După ce se termină cu numirea procurorilor, era foarte clar că Traian Băsescu va începe să pună la lucru parchetele, de data asta spunând că sunt ale lui Ponta, nu ale lui. Singurul lucru unde m-am înşelat a fost că am crezut că primele ţinte vor fi din PNL. M-am gândit că primele arestări și anchete vor fi cu lideri din PNL, ca PNL să se supere pe Ponta şi să se rupă USL și să revină Băsescu la guvernare prin oamenii pe care îi mai are el în Parlament", a declarat Mugur Ciuvică la Antena 3.
Mugur Ciuvică a subliniat însă că se pare că ura lui Traian Băsescu pentru Dan Voiculescu este mult mai mare, de aceea a început cu trustul Intact.
Ciuvică a arătat că directorul Antena Group, Sorin Alexandrescu, arestat preventiv pentru 29 de zile, nu este o persoană vizibilă a trustului media, ci cel mai insignifiant personaj, pentru a nu protesta nimeni, fiind o persoană necunoscută publicului, însă urmează "vedetele de la Antene" să fie anchetate, doar că tactica va fi alta: întâi se vor da stenograme, după care vor fi plimbate pe la DNA și apoi arestate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News