Data actualizării:
Data publicării:

Ciuperci pentru înfrumuseţare? Da! Fac pielea să strălucească

Autor: Liana Ganea | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Foto: Freepik
Foto: Freepik

De-a lungul timpului, industria de îngrijire a pielii a folosit ingrediente naturale din ce în ce mai creative pentru menţinerea frumuseţii şi sănătăţii pielii, pentru tonusul și catifelarea acesteia, inclusiv ciuperci. Iată cum acţionează!

Într-un film documentar difuzat pe Netflix „Ciupercile fantastice” (2019), scriitoarea și micologul Eugenia Bone a explicat: „Cea mai mare parte a organismului unui ciuperci crește sub pământ și este compus dintr-o masă de fibre care se numește miceliu”. În acelaşi documentar, Jay Harman, un inventator de biomimetism, a spus: „Miceliul reprezintă una dintre cele mai obişnuite specii de pe Terra. Sunt peste tot”. Din acest motiv, miceliul este o resursă naturală durabilă ideală de utilizat în produsele de îngrijire a pielii.

Aliat împotriva stresului

Ciupercile pot ajuta la reglarea hormonilor de stres şi previn dezechilibrele. Adaptogenii sunt plante și ciuperci non-toxice care pot fi ingerate sub formă de tincturi sau pulberi. Ciupercile precum shitake, maitake, reishi întăresc imunitatea  şi au efect antiinflamator. Sunt cunoscute pentru utilizările topice și pentru bogăția de proprietăți benefice pentru piele. Unele produse care conţin ciuperci sunt potrivite pentru îngrijirea pielii iarna.

Hidratează şi combat iritaţiile pielii

Pentru un plus de hidratare a pielii, ciuperca tremella este cea mai indicată deoarece poate absorbi apă de 450 de ori mai mult decât greutatea proprie. Un alt ingredient eficient din ciuperci și folosit în scopul îngrijirii pielii este acidul Kojic. Atenuează cicatricile și hiperpigmentarea, ceea ce aduce luminozitate pielii.

În cele mai noi colecții de produse pe bază de ciuperci pentru îngrijirea pielii se utilizează tot ciuperci tremella, dar și o combinaţie de fungi Chaga, reishi și cordyceps. Aceste specii au capacitatea de a combate iritaţiile pielii şi de calmare. În plus, cresc rezistența pielii, asigură uniformitatea acesteia și-i conferă un aspect mai sănătos.

Sursă de vitamine

Zincul, care se găsește în ciupercile reishi, are proprietăți de protecție solară, deoarece pătrunde în piele. Mai mult, beta-glucanul, o substanţă care se găseşte în ciuperci poate întări bariera pielii atunci când este aplicat local. Cum ciupercile nu sunt o sursă de vitamina C, care poate amplifica efectele pozitive ale beta-glucanilor, îmbunătățirea aspectului pielii și netezirea acesteia, se recomandă o dietă bogată în surse de vitamina C şi utilizarea unui produs cu această vitamină.

Ciupercile reishi conțin terpene, compuși care susţin sistemul imunitar şi refacerea celulelor. Datorită acestora, produsele care conţin ciuperci reishi pot folosite pentru regenerarea pielii, îndeosebi a zonelor cu cicatrici. Alte elemente de întinerire naturală care se găsesc în ciuperci sunt lizina și leucina, aminoacizi cu proprietăți vindecătoare, plus vitamine ca potasiu, zinc, fier, vitamina D și vitamina B3.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel