Data actualizării:
Data publicării:

Ciuperca Neagră, fatală pacienților cu Covid. Adrian Marinescu: Există peste tot

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Foto: pixabay.com
Foto: pixabay.com

Medicul Adrian Marinescu explică ce este infecția cu ”Ciuperca Neagră” și cum poate fi recunoscută. Mai mult, ea poate fi fatală în cazul pacienților Covid. 

Medicul Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului "Matei Balş", a intervenit miercuri în direct la B1 TV unde a vorbit despre infecția cu ”Ciuperca Neagră” și cât de periculoasă este. 

”Este o infecție fungică numită mucormicoză, care exista si înainte de pandemie și nu doar în India, cunoscută ca fiind ciuperca neagră pentru că apar niște pete negre pe piele. Acestă infecție este oportunistă, atunci când sistemul imunitar este slăbit, există riscul să apară. Mortalitatea este mare, mai ales dacă nu se intervine la timp. Există un tratament destul de scump, mă gândesc cât de greu de procurat este în India. Trebuie intervenit repede, in primele zile. Duce la afectare plămânilor, creierului, în zona oculară etc. Este o situație  complicată, mai ales că în India numărul de persoane cu forme grave de COVID-19 este mare.

De unde se poate lua infecția 

Această infecție se poate lua și din spital, există peste tot, dar la cineva cu un sistem imunitar echilibrat nu exista niciun risc. Sunt o grămadă de microorganisme care pun în pericol viața celor cu imunitatea slabă. Există tratament pentru această boală, dar trebui să stabilim un diagnostic repede, în primele zile. Dacă apar astfel de cazuri trebuie să știm să le identificăm și să le tratăm, dar să speram că nu va fi cazul.

Ciuperca Neagră duce la deces într-un procent de minimum 50%. Apare în contextul infecției cu SARS-COV-2 pentru că scade sistemul imunitar și pacienții primesc diverse terapii care duc și mai mult la o prăbușirea sistemului imunitar și crește riscul de contractare a altor infecții”, a declarat medicul Adrian Marinescu. 

Situația COVID-19 în România 

Până astăzi, 19 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.073.679 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.028.554 de pacienți au fost declarați vindecați. 

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 707 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. 

29.716 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel