Data actualizării:
Data publicării:

Cîțu: De la 1 iunie, putem să vaccinăm și adolescenții. Îi încurajez pe părinți să ia cea mai bună decizie

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Florin Cîțu / Foto gov.ro
Florin Cîțu / Foto gov.ro

De marți, putem să vaccinăm și adolescenții, a anunțat premierul Florin Cîțu.

Alegeri prezidentiale 2024

„Avem o campanie de vaccinare în derulare și, de mâine, putem să vaccinăm și adolescenții. Îi încurajez pe părinți să ia cea mai bună decizie, dar trebuie să înțelegem că este nevoie de cât mai multe persoane vaccinate ca să trecem pandemia”, a spus, luni, 31 mai, premierul României, Forin Cîțu.

Afirmația premierului Florin Cîțu vine după ce, vineri, Agenţia Europeană a Medicamentului a aprobat vaccinul Pfizer pentru copiii cu vârste între 12 - 15 ani.

Potrivit coordonatorului strategiei pentru vaccinuri din cadrul EMA, Marco Cavaleri, recomandările sunt aceleași ca și pentru adulți, respectiv două doze la cel puțin trei săptămâni distanță. Datele din studii au arătat că eficiența este cel puțin la fel de bună ca și la adulți. Niciunul dintre copiii care au participat la testare și a primit vaccinul nu a făcut COVID.

CNCAV, anunț

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunțat, duminică, că, în ultimele 24 de ore, au fost vaccinate în România peste 69.000 de persoane.

Conform CNCAV, 19.610 dintre persoanele vaccinate au primit prima doză de vaccin, iar 49.483 pe cea de-a doua.

58.673 de persoane au primit serul produs de Pfizer, 1.334 pe cel produs de Moderna, 4.186 cel de la AstraZeneca, iar 4.900 persoane au primit vaccin Johnson&Johnson.

De la începutul campaniei de vaccinare, în România au fost vaccinate 4.299.481 de persoane, dintre care 3.509.909 cu ambele doze.

VEZI ȘI: Medicul Wiener a prezentat cele mai noi cifre. Cât de bun e vaccinul împotriva Covid-19. Sunt date din viața reală

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel