Circulația pe Dunăre, INTERZISĂ
Ungaria şi Bulgaria au interzis, marţi, circulaţia navelor pe Dunăre, din cauza faptului că fluviul a îngheţat iar bucăţile de gheaţă plutitoare reprezintă un risc pentru navigaţie, informează Reuters.
Purtătorul de cuvânt al Direcţiei pentru gestionarea apelor din Ungaria, Gabriella Siklos, a precizat că interdicţia a intrat în vigoare începând cu ora 15:00 GMT.
La rândul lor, autorităţile bulgare care supervizează navigaţia au interzis şi ele circulaţia pe Dunăre din cauza debitului scăzut care, împreună cu îngheţarea râului, reprezintă un risc pentru navigaţie.
În România, Biroul de presă al Inspectoratului General al Poliţiei Române a anunţat că navigaţia pe Dunăre între kilometri 1.075 (Buziaş) şi 175 (Brăila) se închide marţi, de la ora 12:00, pe termen nelimitat.
Dunărea este una din principalele artere fluviale din Europa, asigurând transportul pentru o gamă largă de produse de la petrol la cereale precum şi pentru transportul de pasageri.
În ultimele zile, temperaturile extrem de scăzute şi furtunile de zăpadă au provocat decesul mai multor zeci de persoane în Europa Centrală, în special în Polonia, în condiţiile în care temperaturile au coborât până la minus 30 de grade celsius în unele locuri.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News