Data publicării:
Ciorbă de cartofi cu cârnați afumați. Absolut delicioasă!
Ciorba de cartofi cu cârnați afumați este o încântare. Dacă nu ne crezi pe cuvânt, trebuie să o încerci. Iată cum se prepară.
Ingrediente
100 gr ceapă roșie
2 linguri ulei de floarea soarelui
sare sau pastă de ardei sărată (vezi cum se face pastă de ardei roșu)
700 gr zarzavat (morcovi și rădăcină de păstârnac)
2 roșii
1 ardei gras
frunze de țelină și leuștean după gust
1,5 kg cartofi
500 gr cârnați afumați
500 ml borș sau 2-3 linguri de oțet de mere
300 gr smântână
pătrunjel sau tarhon verde după gust
Vezi și: REȚETE DE POST. Ciorbă de varză lipovenească, reţeta veche
Cum se prepară
Ciorbă de cartofi cu cârnați afumați. Decojește ceapa și toac-o mărunt. Pune ceapa într-o oală înaltă, toarnă 2 linguri de ulei de floarea soarelui, apoi pune oala pe foc iute. Asezonează ceapa cu sare sau pastă de ardei sărată după gust și călește ceapa până devine sticloasă
Ciorbă de cartofi cu cârnați afumați. Între timp, decojește și toacă zarzavatul, toacă roșiile și ardeiul gras, apoi pune-le în oală, potrivit retetedecasa.com. După circa 5 minute, redu temperatura și adaugă câteva frunze de țelină și leuștean tocate. Decojește cartofii, taie-i în cubulețe mici și apoi pune-i în oală. Taie cârnații în rondele de aproximativ jumătate de deget grosime și pune-le în oală.
Ciorbă de cartofi cu cârnați afumați. Umple oala cu apă călduță și fierbe ciorba la foc redus până se înmoaie ingredientele. Acrește ciorba după gust cu borș sau oțet de mere. Pune smântâna într-un bol și pune deasupra 1-2 polonice de zeamă fierbinte din ciorbă, apoi amestecă bine ingredientele.
Ciorbă de cartofi cu cârnați afumați. Toarnă smântâna în oală și amestecă ciorba, așteaptă până dă un clocot, apoi adaugă pătrunjel sau tarhon tocat mărunt după gust și mai fierbe 1-2 minute.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News