Tabletă
Desktop
Data actualizării:
Data publicării:
Data publicării:
• Ciolacu — candidat PSD la prezidențiale. Lupta se dă cu Ciucă, candidatul PNL. Marea problemă cu cele două candidaturi despre care nu vorbește nimeni
Inquam Photos / Octav Ganea
Marea problemă cu cele două candidaturi despre care nu vorbește nimeni...
... este cacofonia.
Deși am antamat chestiunea lingvistică încă din introducere, pare că, atunci când expresiile sunt mai bine așezate, ne lovesc mai tare "la neuron":
Ciucă — candidat;
Ciolacu — candidat.
Cele două expresii reprezintă (în mod scandalos)... cacofonii.
În "România lui «ca şi». Mic studiu de sociologie a inculturii", istoricul Lucian Boia satirizează o situație absurdă de care nu scapă nici intelectualul, nici omul de rând — forțat de împrejurări (sau de cenzură), individul trebuie să "stârpească", cu (ups!) tot dinadinsul, orice urmă de "sunet neplăcut":
"La început a fost cacofonia.
Este teroarea intelectualului român. Toate ca toate, dar asta nu. Cu orice preţ, omul trebuie ferit de păcatul de moarte al cacofoniei, care pîndeşte la tot pasul.
Ca în atîtea alte rînduri, românii au preluat ideea, dar nu s-au mulţumit s-o preia; au adaptat-o creator, modificînd-o pe ici pe colo, şi anume prin părţile esenţiale.
Să vedem cum stau lucrurile. În greceşte, kakos înseamnă «rău». Cacofonia, cu alte cuvinte, poate fi definită ca o îmbinare de sunete cu efect auditiv neplăcut (...)", scrie Lucian Boia.
Meme prelucrat și generat cu imgflip.com
Cacofonia nu este o greșeală gramaticală
Absurdul intervine în momentul în care cacofonia se transformă în greșeală gramaticală... cu intenția evitării unei alte "greșeli gramaticale": Ciucă, ca și candidat/Ciolacu, ca și candidat. O cutie a Pandorei, practic.
Reputata lingvistă Rodica Zafiu intervine în "scandalul" provocat de ca și-uri, scriind, în Dilema Veche, următoarele rânduri: "Binevenit este, în aceeaşi dezbatere, articolul profesorului Szilágyi N. Sándor, publicat în replică pe acelaşi site (n.r., Contributors) – „Reflexii pe marginea fenomenului «ca şi». Mic studiu de sociologie a conformismului“ –, în care sînt aduse numeroase şi solide dovezi despre constituirea spaimei de cacofonie în cultura română, ca fenomen istoric atipic, fără corespondente exacte în alte limbi şi culturi.
Cu mult haz şi cu multă competenţă științifică, autorul lămureşte, într-o perspectivă sociolingvistică, situaţia variantei standard între alte variante ale limbii şi explică relativismul normei, criticînd abuzul de stigmatizare socială şi culturală prin apel la faptele de limbă. De fapt, principala diferenţă între poziţiile celor doi autori stă în stigmatizarea sau acceptarea inovaţiei ca şi, reflex al preferinţei pentru limba standard ca fenomen de cultură înaltă – respectiv pentru varietatea limbii în uz. Ambii autori susţin însă o idee la care mi se pare important să ne raliem: că ar fi momentul de a renunţa la obsesia cacofoniei, o construcţie culturală inutilă şi chiar dăunătoare (pentru că poate provoca schimbări care îngreunează exprimarea)", scrie Rodica Zafiu.
Meme prelucrat și generat cu imgflip.com
Rodica Zafiu, despre intenția înființării Ligii de apărare a cacofoniei
Într-un interviu acordat site-ului Europa Liberă, Rodica Zafiu explică, pe îndelete, cum stăm cu cacofoniile: "Am spus la un moment dat că aș înființa o ligă de apărare a cacofoniei în limbă, pentru că e foarte ciudat ce s-a întâmplat la noi. În fond, cacofonia nu e o greșeală de limbă propriu-zisă, nici de gramatică, nici de lexic. E pur și simplu, o inabilitate stilistică, deci se plasează doar la nivel stilistic.
E cu totul altceva decât virgula dintre subiect și predicat, care e o normă de punctuație întemeiată pe gramatică. E cu totul altceva decât scrierea cu mai mulți sau mai puțini «i» sau cu absența cratimei. N-o să găsiți niciodată în cărțile serioase de lingvistică vreo vorbă împotriva cacofoniei (...).
După cum spun stiliștii, cacofonia n-are nimic de-a face cu cuvinte vulgare sau cu anumite sau câteva cuvinte tabu, ci e pur și simplu o repetare neplăcută auzului de sunete. Dar asemenea cacofonii sunt inerente în limbă, pentru că gândiți-vă la multe verbe, la mai-mult-ca-perfectul românesc merseserăm — asta e o cacofonie într-un anumit sens. Ce-o să facem? O să schimbăm structura gramaticală a cuvântului ca să evităm niște sunete care ni se par nouă că sună repetitiv sau urât? E absurd!
E o spaimă absurdă care nu există în alte limbi. Căutați în cazul limbii engleze sau franceze dacă există asemenea reguli, să vedeți că ele nu există. De fapt, ele nu există nici în cazul limbii române decât într-un fel de folclor (...)", adaugă aceasta.
Meme prelucrat și generat cu imgflip.com
Cărțile, în arest preventiv până se vindecă de cacofonii
Într-un articol despre Marcel Ciolacu, Dana Budeanu și Dumnezeu (pe care merită să îl citiți), colega mea, Anca Murgoci, amintea cum, într-un "efort intelectual" de toată jena, presa controlată de partid încerca să-l elogieze pe Nicolae Ceaușescu... preluând ironia lui Salvador Dali și prezentând-o drept "realizare". Voi plusa, amintind cum, în perioada comunistă, au fost intezise mii de opere literare pe motivul că ar fi contrare ideologiei de partid.
În 1948, Ministerul Artelor şi Informaţiilor din Republica Populară Română legifera cenzura. O broșură de uz intern, „Publicaţii interzise până la 1 mai 1948”, cuprindea o listă completă a cărţilor ce vor fi interzise după 23 august 1944. Era vorba despre 8.000 de titluri, cărora urmau să li se adauge, prin Suplimente publicate ulterior, încă 2.000.
În acele vremuri "de glorie", cenzura avea o dimensiune atât de mare încât oamenii erau închiși... pentru trafic de cărți.
În prezent, situația s-ar rezolva rapid printr-un fel de "luați site-ul de cultură și băgați-l în dubă", doar că în varianta "cărțile, în arest preventiv până se vindecă de cacofonii". Recomand și măsura de siguranță a obligării la tratament medical — cacofobia se poate lua extrem de ușor.
Obsesia internalizată a românului referitoare la cacofonii este atât de mare încât, indiferent de gravitatea problemei discutate, interlocutorului i se "taie" microfonul (este oprit și apostrofat) că... da, ai dreptate, dar tot ești un analfabet.
Întorcându-ne la comunism, democrație și cacofonii, îndrăznesc să fac o paralelă: hai să cenzurăm anchete jurnalistice extraordinare sau studii de caz "disecabile" în cursuri întregi la facultate... doar pentru CĂ COnțin cacofonii.
Hai să cenzurăm toți jurnaliștii (sau redactorii) care scriu...
Bonus!
Sursa: https://forum.softpedia.com/topic/952348-cacofonie-cacofonic-cacofonism/
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
• acest articol reprezintă o opinie
