Data publicării:
Grupurile care se vaccinează cu AstraZeneca în Spania. Criteriul acolo nu e doar: ”excepție persoanele peste 55 ani”
La fel ca în cazul oricărui vaccin, este posibil ca schema de vaccinare cu 2 doze de COVID-19 Vaccine AstraZeneca să nu protejeze complet toate persoanele vaccinate. Nu se cunoaște pe ce perioadă de timp veți fi protejat. În prezent sunt disponibile date limitate referitoare la eficacitatea vaccinului COVID-19 AstraZeneca la persoanele cu vârsta de 55 de ani și peste.
În Spania, funcționarii forțelor și corpurilor de securitate ale statului, militarii, personalul de urgență și profesorii vor fi chemați să se vaccineze cu AstraZeneca.
Acest lucru a fost decis de reprezentanții Guvernului și ai comunităților din Comisia de Sănătate Publică care au stabilit ce noi grupuri de populație vor fi vaccinate cu vaccinul AstraZeneca.
După cum a raportat Ministerul Sănătății, vor fi vaccinați membrii Forțelor și Corpurilor de Securitate, atât Poliția Națională, Garda Civilă, Poliția Autonomă și Poliția Locală, cât și Forțele Armate. Toate fac parte din categoria „serviciilor deosebit de critice” stabilite prin Strategia de vaccinare pentru grupurile care au o „funcție esențială pentru societate și se află în număr limitat, care sunt dificil de înlocuit”. Vor fi vaccinate și cadrele didactice și personalul din învățământ, personalul didactic „de primă linie”. Desigur, în cazul tuturor, condiția este să aibă până în 55 ani.
De asemenea, cu AstraZeneca vor fi vaccinați fizioterapeuți, terapeuți ocupaționali, personalul din farmacii, medicină legală, servicii de asistență la domiciliu, centre pentru minori și centre de zi, dar și oamenii care lucrează în penitenciare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News