Data actualizării:
Data publicării:

Cine se află în spatele deciziei de a închide rafinăria Lukoil. Nici Băsescu, nici Ponta nu o pot salva

Autor: Val Vâlcu | Categorie: Stiri
WhatsApp
val-valcu
val-valcu

Ieșirile publice ale președintelui și premierului pe tema Lukoil sunt doar campanie electorală. Sunt șanse mici ca rafinăria să poată fi salvată. Rușii vor să vândă firma, posibil către ungurii de la Mol, iar această informație, încă nevalidată oficial, arată că rafinăria Petrotel poate avea soarta Arpechim, destul de curând.

Există și date publice, informații din cele mai autorizate surse, care permit oricui nu are orbul găinii chemate la urne, să vadă ce se petrece cu rafinăria Lukoil. Piața este principalul adversar al rafinăriei Petrotel.

Există o supracapacitate de rafinare

Atât pe piața europeană, cât și pe cea românească există o supracapacitate de rafinare. În Europa sunt în curs de închidere 10% din rafinării. Statele Unite au crescut exporturile de produse petroliere rafinate în Europa, deoarece își acoperă o parte din nevoile interne prin exploatarea gazelor de șist.  Recesiunea a redus consumul de combustibil, iar structura de producție a rafinăriilor aflate  în exploatare nu răspunde nevoilor: sunt orientate spre benzină, iar cererea este predominant (75% ) de motorină.  Marjele mici de profit nu atrag investiții în domeniu, arată energyreport.ro.

În România, capacitatea de rafinare este de 15 milioane de tone pe an, iar cererea este de 10,5 milioane de tone, conform focusenergetic.ro. Rafinăria unde Rompetrol aduce materie primă din Kazahstan e amplasată strategic, la Marea Neagră, Petrom își are rafinăria lângă sonde. Rușii de la Lukoil au o rafinărie în Burgas, la mare,  cu piață atât în Bulgaria, cât și în Turcia.

Rafinăria, conservată sau topită

Mol, dacă va prelua activele Lukoil, pare a fi interesată mai degrabă de benzinării (300 de bucăți, față de 540 Petrom și 400 Rompetrol). Rafinăria ar putea fi dată la fier vechi sau conservată. Nu știm când  și cum va exploata  Lukoil licența de forare în Marea Neagră. Va duce petrolul la Constanța și va dori să-l rafineze la Ploiești, transportându-l prin conducte? Sau va prefera altă variantă (Burgas, de exemplu, sau vreo rafinărie din Crimeea).

Cert este că prețul petrolului a scăzut cu 18% în ultimul an, conform digi24, iar tendința se menține, afectând puternic economia Rusiei. Poate se repetă scenariul de la sfârșitul secolului trecut, când Occidentul a înfrânt Rusia pe fondul prăbușirii  prețului la petrol și gaze.

Rusia, lovită de sancțiuni și de prețul petrolului

Pe de altă parte, sancțiunile economice  luate după invazia Crimeei au dus la zero investițiile străine în țara lui Putin, arată Ziarul Financiar. Capacitatea firmelor rusești de a găsi capital s-a redus considerabil. Din acest motiv, nu văd cum ar putea investi în România Lukoil, păstrând în funcțiune o rafinărie sau conservând-o pentru vremuri mai bune. De altfel, Lukoil a început o campanie de retragere de pe piețele central și est europene, consemnează Agerpres. Doar o decizie strategică a rușilor, luată dincolo de considerente economice imediate, i-ar mai putea menține  la Ploiești.

Soluțiile, doar pe termen scurt

Dincolo de necesara intervenție a procurorilor (statul trebuie să își recupereze prejudiciul-vezi aici ancheta lui Dragoș Pătraru publicată în Cațavencii), rămâne problema muncitorilor de la Ploiești, care își vor pierde locurile de muncă. În plină campanie electorală, din păcate, nu se pot genera soluții, nici măcar pentru cei 4-500 de oameni afectați. E absurd să cerem măsuri dure sau proiecte de anvergură,  cel mai probabil se vor administra paleative și se va pune surdină temei. Sau, dimpotrivă, tema va fi speculată electoral.

Petroliștii  de la rafinăria Lukoil, ca și muncitorii de la Oltchim, trebuie să se gândească serios dacă nu preferă foamei de acasă pericolele din Nigeria sau Sierra Leone.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel