DNA îl acuză pe directorul general adjunct al APIA, Aurel Pană, că a cerut un comision de peste un milion de euro pentru a atribui un contract de achiziție de ulei de 16 milioane de euro. Banii erau din fonduri europene, iar intermediar era George Voinea, directorul unei societăți comerciale. Pană este secretar executiv al Partidului Conservator Diaspora. Potrivit declarației de avere, el deține în coproprietate trei terenuri agricole, conduce un Opel din 2001 și are un salariu anual de 38.532 lei de la Minerva SRL, pe care o conduce din 2005.
Conform CV-ului acestuia, din 2002 până în 2005, Pană a deținut diferite funcții de conducere în societatea comercială ALCEDO SRL. Conservatorul este absolvent al Universității Româno-Americane, Facultatea de Finanțe – Bănci și absolvent al Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, Facultatea de Horticultură.
Președintele comisiei de evaluare a ofertelor pentru achiziția de ulei în cadrul programului PEAD 13, este, potrivit declarației de avere, coproprietar a trei terenuri agricole, cel mai mare dintre ele de 66.365 metri pătrați.
Aurel Pană a făcut pe numele său, în 2008, două împrumuturi la bănci, unul în valoare de 14.962 euro, scadent în 2016, și unul de 172.000 CHF (aproximativ 140.000 de euro), scadent în 2033.
Declarația sa de avere pe 2012 arată că Pană are un salariu anual de 38.532 lei la Minerva SRL. Soția sa câștigă pe an 10.749 lei de la sereleul Sonimpex Serv Com. La veniturile din activități agricole, Pană a consemnat subvenții de la APIA în valoare de 9523,77 lei.
Potrivit declarației de interese, Aurel Pană, domiciliat în București, este asociat unic al PLUGARIA SRL București, acțiunile pe care le deține valorând 10.000 de lei. Pană deține 50% și din FERONIA AGRITECH SRL București, acțiuni a căror valoare ajunge la 20.000 de lei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și-a cumpărat ochelari...
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Horoscop 8 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care primește bani. Nu te vei bucura prea mult de ei