Data publicării:

Cine e Adrian Stroe de la ”Chefi la cuțite” 2022. Puțini îi știu povestea de viață

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Adrian Stroe, cuțitul de aur din echipa lui Chef Cătălin Scărlătescu, se numără printre cei trei finaliști ai sezonului 10 „Chefi la cuțite”. Puțini îi știu povestea de viață.

Cei trei concurenți care au reușit să ajungă în marea finală „Chefi la cuțite” sunt Adrian Stroe, cuțitul de aur din echipa lui Cătălin Scărlătescu, Raluca Todea, concurenta din echipa lui Florin Dumitrescu, și Florica Boboi, din echipa lui Sorin Bontea.

Primul finalist al serii a fost Adrian Stroe. „Adi a venit din poziția de cuțit de aur, a făcut tot timpul farfurii frumoase și nu a ieșit din note maxime. Are un parcurs constant superb! Eu sunt sigur că Bontea și Dumitrescu țin foarte mult la el pentru că a fost unul dintre puținii concurenți care au livrat”, a spus Chef Cătălin Scărlătescu despre finalistul Adrian Stroe.

Concurentul i-a impresionat pe chefi cu talentul său în gastronomie încă din etapa preselecțiilor. De altfel, concurentul l-a convins pe chef Cătălin Scărlătescu că locul lui este competiția sezonului 10 Chefi la cuțite, motiv pentru care a primit cuțitul de aur care l-a dus direct în echipe. Puțini știu că finalistul Chefi la cuțite 2022 are 34 de ani, este din Râmnicu Vâlcea și lucrează ca chef bucătar la un restaurant local.

„Am început să lucrez în bucătărie la 18 ani. Am început de la un post de jos. În Italia am plecat ca să învăț să fac paste. Acolo am stat patru ani, doar că nu puteam să mă plafonez, nu suportam asta. Dacă ceva mi se părea mai wow, plecam. Am primit o ofertă în Germania. Mi s-a părut greu la început pentru că în mare parte se vorbea germană, doar patronul era italian. Am avut noroc că, după o perioadă, mi s-a dat mână liberă și mi-am format eu echipa. Mi-am adus din Vâlcea echipa mea, bucătari, ajutori, tot. Bucătăria, pentru mine, pot să spun la ora actuală că este aproape tot, după copii. Mă liniștește. Am momente când gătesc noaptea, anunț, mi se deschide iar bucătăria și stau singur până la 4-5 dimineața, unde încerc noi preparate sau încerc să le îmbunătățesc pe cele pe care deja le avem la restaurantul unde lucrez. Nu m-aș vedea să fac altceva”, a mărturisit Adrian Stroe la începutul competiției.

Mai mult decât atât, acesta are o poveste de viață neașteptată. „Mama copiilor a făcut multe împrumuturi, pe care nu le mai dădea înapoi. Eu eram la serviciu, nu știam nimic. Nu am știut niciodată ce a făcut cu banii și ăsta a fost și motivul divorțului. Nu puteam să muncesc la infinit să acopăr niște datorii. Am preferat să îi iau și suntem bine acum. Îi las cu bona și eu mă duc la serviciu, apoi mă duc și îi iau”, a mai povestit finalistul sezonului 10 Chefi la cuțite.

Finala „Chefi la cuțite” se va difuza pe 1 decembrie

Finala „Chefi la cuțite” 2022 are loc joi, 1 decembrie, și este prezentată de Gina Pistol. Mai sunt doar câteva trepte de urcat până la cel mai râvnit trofeu „Chefi la cuțite” și premiul de 30.000 de euro. Cei mai buni bucătari ai sezonului 10 „Chefi la cuțite”, concurenți care au făcut și cel mai bine față tensiunii din platou și provocărilor de a găti contra cronometru, vor trece prin cele mai tensionate probe. Rămâne de văzut cine va câștiga marele premiu!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel