Cine credea că am scăpat de COVID-19, s-a înşelat! Dr. Adrian Marinescu, AVERTISMENT: E foarte probabil să avem creşteri
Dr. Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului Naţional de Boli Infecţioase Matei Balş, avertizează că pandemia nu s-a terminat.
"E foarte probabil ca la toamnă să avem creşteri. Creşterea numărului de infecţii nu va schimba acest concept de convieţuire. Din punctul meu de vedere, ce a început în 2022 va continua, iar pandemia se va încheia cu această convieţuire, nu cred că vor mai fi schimbări importante. Şi când mă refer la impact la nivelul populaţiei, mă refer la spitalizări în număr mare, la presiune pe spitale, la ocuparea de paturi de terapie intensivă. Dacă vom fi suficient de echilibraţi, încât să luăm în calcul că vom mai avea infecţii şi că trebuie să le rezolvăm, cred că vom trece cu bine toamna", a spus Adrian Marinescu, la un training organizat de Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice (COPAC) din România.
El a mai spus că se aşteaptă şi apariţia unor vaccinuri noi, în funcţie de mutaţiile care urmează să apară la SARS-CoV-2, precizând că închiderea pandemiei de COVID-19 nu va însemna şi disparţia virusului care provoacă boala.
"Încheierea pandemiei nu are nicio legătură cu dispariţia completă a virusului SARS-CoV-2. În momentul în care la nivelul mapamondului nu va mai fi o arie întinsă geografică şi în momentul în care vom avea cazuri izolate (...), atunci vom vom vorbi de focare izolate şi pandemia va fi închisă", a menţionat Adrian Marinescu, conform Agerpres.
Emilian Imbri: Valuri vor mai fi! Nu știu dacă se vor mai numi pandemie
Anunțul făcut de OMS, cu privire la cele două subtulpini Omicron de coronavirus, BA.4 și BA.5, este menit să avertizeze că pandemia este încă departe de a fi trecut.
Mai mult, că ar putea să ne facă surprize dacă nu suntem prudenți.
Adrian Marinescu, despre situația din China: ASCUND ceva! Am avut semne de întrebare încă de la început
Întrebat de posibilitatea existenței unui nou val, în contextul datelor venite dintre OMS, medicul Emilian Imbri, fostul manager al Spitalului "Victor Babeș" din Capitală, a explicat, în exclusivitate pentru DC Medical, că ar putea fi orice fel de val, nu numai de Omicron. În plus, ne-a spus astfel cât de periculoase sunt variantele BA.4 și BA.5
”De ce? Pentru că ați văzut că s-au ridicat practic toate restricțiile. Oficial, neoficial, toate țările se deschid în speranța să mai recupereze ceva din partea de turism, ani de zile au suferit, deci un val 6 de Omicon s-ar putea să vină”, a afirmat medicul Emilian Imbri. CITEŞTE MAI MULTE AICI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News