PDL se confruntă cu cea mai gravă criză din existența sa, care combină un scor mic în alegerile locale cu lipsa liderului și a  perspectivei, totul sub spectrul schimbării sistemului de vot, care va duce la un dezastru electoral în toamnă. Câteva greșeli de comunicare au făcut ca partidul și conducerea acestuia să se scufunde într-o situație fără ieșire. Care ar fi aceste greșeli, potrivit manualului ”Comunicarea de criză. Tehnici și strategii”, scris de prof. Cristina Coman, de la Universitatea București?

1. În etapa de pre-criză  există mai multe perioade și activități, scrie C. Coman. Detectarea semnalelor prin care criza își anunță apropierea este prima obligație a managerilor.  PDL a eșuat în detectarea acestor semnale. Nici măcar la izbucnirea revoltelor din ianuarie 2012 (care constituie, de fapt, momentul izbucnirii crizei)  PDL nu a recunoscut  că se confruntă cu o problemă, fiind preocupat de păstrarea Puterii, nu de conservarea electoratului propriu.
2. Prevenirea crizei vizează trei categorii de măsuri, constată manualul amintit. Managementul problemei și evitarea riscurilor aveau ca soluție alegerile anticipate, care au fost respinse de liderii partidului și de Traian Băsescu. Planul inițial, cu alegeri comasate și vot prin corespondență, fusese blocat de Curtea Constituțională. A aștepta luna noiembrie, conform programării, era o cale sigură spre dezastru. În ianuarie, PDL se putea baza pe minim 20 la sută reprezentare parlamentară, iar scorul putea fi mai mare, dacă publicul era convins de bună-credința portocaliilor. ”Construirea relațiilor”, adică un efort de a crea relații pozitive cu publicul, a fost încercată de Traian Băsescu, care pe 26 ianuarie a declarat că va fi din nou reprezentantul poporului. Tardiv și neconvingător, mesajul a eșuat fiindcă refuza principala cerință populară: alegerile anticipate.
3. Etapa de pregătire a crizei, conform manualului, presupunea constituirea celulei de criză, alegerea unui purtător de cuvânt, elaborarea planurilor de comunicare. Purtătorul de mesaj al PDL a rămas Traian Băsescu, a cărui poziții/cuvinte erau apoi repetate de toți liderii. Având un grad de încredere de 10 procente, sub scorul partidului, Băsescu nu mai avea cum să gestioneze dezastrul. Ca purtător secund de mesaj, Boc era la fel de impopular, iar PDL nu a reușit, nici în 12-lea ceas, să transfere funcția de purtător de cuvânt lui Vasile Blaga. Mesajele nu s-au schimbat, rămânând aceleași din mai 2010.
4.  Recunoașterea crizei înseamnă că membrii organizației acceptă că se confruntă cu o situație extraordinară și adoptă un comportament adecvat. Nici măcar după eșecul din alegerile locale, PDL nu a recunoscut criza. Boc anunța, imediat după aflarea rezultatelor, că va reveni la guvernare în toamnă, iar partidul său a luat mai multe voturi decât PNL. Asta după ce un an de zile era cel mai vocal în prorocirea ”spargerii USL”, în vreme ce Băsescu se jura că nu-i va da guvernul lui Vicotr Ponta.
5. Dintre strategiile de comunicare ca răspuns la criză, PDL a ales cele mai proaste variante. C. Coman  notează strategiile negării (nu există nicio criză); atacarea atacatorului (cei care ne contestă sunt vinovați); scuzele sau justificarea ( greaua moștenire), pe de o parte. De cealaltă parte, erau pocăința ( asumarea responsabilității); remedierea daunelor produse și intrarea în grațiile publicului. Exact variantele pe care PDL le-a respins.

Cum de a ales PDL cele mai proaste variante, deși era recunoscut ca având strategi de imagine  performanți, care i-au asigurat succesul în 2004, 2008 și 2009? Explicația e simplă și constituie chiar cauza dezastrului: conducerea democratică a fost înlocuită de una autoritară, a lui Traian Băsescu, iar interesele acestuia nu se mai suprapun cu cele ale organizației.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News