Vicepremierul Daniel Chițoiu a lămurit, luni, prezența lui Remus Vulpescu în biroul ministrului Economiei, ocupat până săptămâna trecută de către Varujan Vosganian.
La finalul unei dezbateri la grupul PNL de la Camera Deputaților, vicepremierul Daniel Chițoiu a declarat că Remus Vulpescu este șeful său de cabinet, că nu este interimar la Ministerul Economiei, ci doar l-a delegat pentru îndeplinirea formalităților de predare-primire atunci când el a fost numit interimar la Minsiterul Economiei, relatează pesurse.ro.
Întrebat ce părere are despre declarațiile fostului ministru, Varujan Vosganian, cum că Remus Vulpescu ar fi viitorul ministru al Economiei, vicepremierul a arătat că doar conducerea PNL poate decide viitorea propunere.
Marți, liberalii vor decide, în ședința BPC, propunerea pentru Ministerul Economiei, respectiv urmașul lui Varujan Vosganian.
Cu o zi înainte, Varujan Vosganian atenționa pe blogul personal, că, după ce și-a dat demisia din funcția de ministru al Economiei și a părăsit sediul ministerului, nu Daniel Chițoiu, ministru interimar, i-a luat locul, ci Remus Vulpescu.
“Vreţi să ştiţi cine a fost cel care a ocupat biroul meu, după ce mi-am trimis demisia la Palatul Victoria şi am părăsit sediul Ministerului Economiei? The winner is… Remus Vulpescu!!! Dacă recunoaşteţi personajul, comentariile vă aparţin…”, scrie Varujan Vosganian, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol