Data publicării:

Chirieac, după incidentul de la Spitalul Târgu Cărbunești: Îmi e frică să mă gândesc. Delăsare totală, criminală

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Politica
WhatsApp
Foto cu caracter ilustrativ. Sursa: Pixabay
Foto cu caracter ilustrativ. Sursa: Pixabay

Analistul politic Bogdan Chirieac afirmă că pot fi lansate acuzaţii de neglijență în serviciu după tragedia de la Spitalul din Târgu Cărbuneşti.  

Bogdan Chirieac, analist politic, s-a aflat vineri seara în direct la România TV unde a vorbit despre incidentul grav petrecut astăzi la Spitalul din Târgu Cărbunești, acolo unde pacienți de pe secția ATI au rămas fără oxigen. 

”Este o neglijență criminală a managerului de acolo, sau a responsabilului. În mod evident, cineva de acolo poate fi acuzat de neglijență criminală. Când ai văzut că ți-a scăzut oxigenul sub o anumită limită trebuia să suni să îți aducă oxigen. Deci există o procedură. DSP-ul local sigur are procedură pentru așa ceva. Un manager de spital a luat exemplul altora mult mai sus puși de la București și s-a culcat pe o ureche. (...) În cazul oxigenului, care este medicament esențial pentru bolnavii COVID grav, nu au putut să-i verifice nici măcar nivelul atunci oare ce medicamente se administrau bolnavilor din Spitalul Târgu Cărbunești. Îmi e frică să mă gândesc. Și Paracetamolul e bun dacă ți se administrează, dar s-ar putea să nu ți se administreze. Acolo eu suspectez o delăsare totală, criminală, dezumanizare a personalului medical de acolo. Când îți moare pacientul că nu mai ai oxigen asta e o neglijență, o dezumanizare a celui care avea grijă de pacient. Despre asta este vorba”, a declarat Bogdan Chirieac. 

Prefectul din Gorj: Spitalul din Târgu Cărbuneşti, fără oxigen 3 ore. Nu a fost defecţiune!

 

Marcel Iacobescu, prefectul judeţului Gorj, a anunţat că spitalul din Târgu Cărbuneşti, unde au murit trei oameni vineri dimineaţă, a rămas fără oxigen timp de trei ore, fără ca acest lucru să fi fost provocat de o defecţiune. 

Vă reamintim că Planul roșu a fost activat vineri dimineața în județul Gorj, unde stația de oxigen de la Spitalul din Târgu Cărbunești, spital Covid, s-ar fi stricat.

Trei persoane internate la ATI Târgu Cărbunești au murit. O femeie a murit după ce a fost transportată la Târgu Jiu, iar despre decesul celorlalți doi pacienți Ministerul Sănătății a anunțat că „se analizează circumstanțele”.

Citește mai multe aici: Alertă la spitalul Târgu Cărbuneşti. Plan roşu de intervenţie. UPDATE: Trei pacienţi au murit

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
WhatsApp
pixel