Data publicării:

China anticipează o recesiune mondială de lungă durată

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
banca
banca

La nivel mondial va avea loc cu certitudine o recesiune de lungă durată, iar China trebuie să se concentreze pe problemele interne, a declarat duminică vicepremierul chinez Wang Qishan.

"Singurul lucru de care putem fi siguri, într-o mulţime de incertitudini, este că recesiunea mondială provocată de criza financiară internaţională va fi cronică", a afirmat Wang, citat de agenţia chineză Xinhua.

Comentariile lui Wang sunt cele mai pesimiste estimări făcute vreodată de un oficial chinez despre economia mondială, iar îngrijorarea autorităţilor de la Beijing referitoare la înrăutăţirea mediului economic mondial s-ar putea transpune într-o politică de susţinere a dezvoltării interne.

La sfârşitul lui 2008, China a lansat un program masiv de stimulare economică, în valoare de 4.000 de miliarde de yuani (650 miliarde dolari), pentru a evita impactul crizei financiare mondiale.

Wang nu a vorbit despre vreo modificare majoră de strategie, dar a reiterat că băncile trebuie să fie mai flexibile în privinţa creditării sectorului agricol şi a firmelor mici.

"În privinţa ţării noastre, care depinde mult de exporturi, trebuie să vedem clar situaţia şi să ne rezolvăm propriile probleme", a spus Wang.

Banca centrală a Chinei, care face uneori raportări lui Wang, răspunzător de sectorul financiar, a anunţat săptămâna trecută că este pregătită să regleze politica monetară, dacă este nevoie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel