China a început manevre militare în apropiere de Taiwan
China a declanșat manevre militare în apropiere de Taiwan.
Armata Chinei a anunţat că a realizat duminică manevre navale şi aeriene în apropierea Taiwanului, ca răspuns la o provocare taiwanezo-americană nespecificată, potrivit Reuters.
"Vom lua toate măsurile necesare pentru a apăra suveranitatea, integritatea teritorială", a anunţat Comandamentul Teatrului Estic al Armatei de Eliberare a Poporului într-o declaraţie, fără a oferi alte detalii.
China, supărată pe un act legislativ de apărare american pentru 2023
Separat, agenţia de presă Xinhua a difuzat sâmbătă o ştire în care un purtător de cuvânt al armatei chineze îşi exprima profunda nemulţumire şi opoziţia fermă faţă de conţinutul referitor la China inclus într-un nou act legislativ de apărare american.
Documentul SUA adoptat recent, denumit Actul de Autorizare pentru Anul Fiscal 2023 al Apărării Naţionale, include mai multe prevederi negative care au legătură cu China, care nu doar că subminează suveranitatea, securitatea şi interesele de dezvoltare ale Chinei, ci afectează şi relaţiile dintre cele două ţări şi armate, a declarat Tan Kefei, purtător de cuvânt al Ministerului Apărării Naţionale de la Beijing.
Prevederile acestui document prezintă fără motiv China drept o ameninţare şi se amestecă în mod nechibzuit în afacerile interne ale Chinei pentru a găsi scuze pentru SUA să-şi sporească cheltuielile militare şi să-şi menţină hegemonia, a spus Tan, care a adăugat că decizia nu va face decât să afecteze pacea şi stabilitatea în Strâmtoarea Taiwan şi să sporească riscul unei confruntări militare între China şi SUA.
Taiwanul vrea să se apropie și de Uniunea Europeană
Taiwanul încearcă să formeze o alianţă democratică solidă cu Uniunea Europeană, a declarat preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen într-o întâlnire cu o delegaţie a Parlamentului European aflată în vizită la Taipei, informează marţi DPA.
Taiwanul caută să consolideze schimburile comerciale şi economice bilaterale, să sporească securitatea lanţului de furnizare şi să accelereze progresele pe baza acordului de investiţii bilaterale UE-Taiwan, le-a transmis Tsai Ing-wen celor şapte membri ai Comisiei de comerţ internaţional a Parlamentului European (INTA) sosiţi în vizită în insulă.
Ea a adăugat că Taiwanul şi Uniunea Europeană sunt parteneri comerciali importanţi, în 2021 comerţul bilateral crescând cu 32%, în pofida pandemiei de COVID-19.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News