“China face acest spital pe fondurile proprii. Eu cred că un spital făcut din fondurile proprii se poate realiza mult mai repede decât un spital făcut din fonduri europene, unde știm că trebuie îndeplinite anumite condiții, care necesită timp. În al doilea rând cred că nu putem compara puterea financiară a Chinei cu puterea financiară a României, dar eu cred că trebuie să luăm exemple de bune practici și să vedem cum le putem implementa și în România”, a declarat, pentru Mediafax, premierul Viorica Dăncilă.
Pintea: Guvernul chinez are în plus față de noi totalitarismul
Fostul ministru al Sănătății, Sorina Pintea, a precizat că Executivul chinez are avantajul totalitarismului, care se concretizează în lipsa achizițiilor publice.
“Guvernul chinez are în plus față de noi totalitarismul. Acolo nu există achiziii publice, nu există SICAP-ul. Până la urmă aici ne împiedicăm. Este cu totul și cu totul altceva și nu cred că putem face comparații din acest punct de vedere. Noi suntem țară membră a Uniunii Europene și trebuie să respectăm niște reguli. Pe de altă parte, nu este normal ca în 30 de ani să nu fi construit niciun spital. Eu sunt mulțumită ce ceea ce s-a întâmplat în timpul mandatului meu, am predat studii de fezabilitate, s-au semnat cereri de finanțare, pe baza muncii efectuate de angajații ministerului din mandatul meu, dar în 30 de ani este anormal să nu ai un spital nou construit”, a declarat, pentru Mediafax, Sorina Pintea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- 10 lucruri pe care nu le știai despre primarul USR Dominic Fritz
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- BANCUL ZILEI: Lucruri dificil de realizat