Data publicării:

Chiajna - Dinamo, 3-4. Un pas important al câinilor pentru play-off

Autor: Dan Carp | Categorie: Sport
WhatsApp

Dinamo Bucureşti a învins-o pe Concordia Chiajna cu scorul de 4-3 (0-0), luni seara, în deplasare, în ultimul meci din etapa a 24-a a Ligii I de fotbal.

Dinamo a obţinut o victorie foarte preţioasă în lupta pentru calificarea în play-off, toate cele şapte goluri fiind marcate în repriza secundă, patru fiind marcate în decurs de nouă minute.

Dinamo a început în forţă şi a deschis scorul după pauză, prin slovacul Adam Nemec (47), care a marcat cu capul, pe spate, din centrarea lui Romera. Portughezul Diogo Salomao (58) a majorat diferenţa, dar ilfovenii au redus din ecart prin micuţul Claudiu Bumba (69), care a înscris cu capul, după o minge revenită din bara transversală la şutul lui Nivaldo. Peste doar două minute, Dinamo a refăcut diferenţa prin Gabi Torje (71). Concordia a marcat din nou, prin Cristian Bud (73), dar Daniel Popa (78) a mărit din nou avantajul dinamoviştilor. Andrei Marc (81) a înscris pentru Concordia, care însă nu a mai găsit resurse să marcheze şi golul egalării.

Torje și Palic, redebut



În tur, Concordia a câştigat cu 3-2 în Şoseaua Ştefan cel Mare.

La Dinamo au redebutat în acest meci Gabi Torje şi Antun Palic, iar la Concordia au jucat nu mai puţin de şase fotbalişti care au trecut pe la Dinamo, Bucşa, Bumba, Bawab, Bărboianu, Batin şi Marc.

Concordia are trei înfrângeri şi un egal în ultimele patru etape. Dinamo e neînvinsă de şase etape în care a înregistrat patru victorii şi două egaluri.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel