Data actualizării:
Data publicării:

CHANCE 4 NEET, soluția care va rezolva o problemă gravă cu care se confruntă tinerii români

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Stiri
WhatsApp

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, în parteneriat cu Secretariatul General al Guvernului – Cancelaria Prim-ministrului, Centrul Național de Pregătire în Statistică și societatea IT Systems International S.R.L., implementează proiectul “Chance 4 NEET – Registrul electronic al tinerilor NEET” – POSDRU/180/4.1./S/155257, începând cu data de 05.03.2015.

Proiectul strategic se derulează pe o perioadă de zece luni și beneficiază de finanțare nerambursabilă din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritară 4 "Modernizarea Serviciului Public de Ocupare" Domeniul Major de Intervenție 4.1 "Întărirea capacității SPO pentru furnizarea serviciilor de ocupare".

Obiectivele proiectului Chance 4 NEET

Obiectivul principal al proiectului Chance 4 NEET îl reprezintă întărirea capacității și calității serviciilor oferite de Serviciul Public de Ocupare tinerilor în scopul acordării de asistență personalizată și abordare individuală pentru șomerii tineri. Un alt obiectiv este realizarea unei baze de date pentru tinerii NEET (Not in Employement, Education or Training). Introducerea unui instrument IT (soluție informatică) în activitatea Serviciului Public de Ocupare prin care să se asigure stimularea inserției în campul muncii al tinerilor NEET.

În plus, prin introducerea acestui registru electronic și implementarea în activitatea SPO se urmărește să se faciliteze identificarea celor care au nevoie de sprijinul SPO și stimularea inserției în câmpul muncii al tinerilor NEET.

Conferință de lansare a proiectului

La conferința de lansare a proiectului Chance 4 NEET au luat cuvântul Elena Tănase, director IT System International, Adrian Dragomir, manager de proiect și Iulia Cîrcei, secretar general ANOFM.

Iulia Cîrcei: Proiectul Chance 4 NEET va rezolva o problemă reală

Iulia Cîrcei, secretar general ANOFM, a spus că proiectul Chance 4 NEET rezolvă o problemă reală.

"Proiectul acesta va rezolva o problemă reală pe care o are nu doar societatea românească, ci întreaga Uniune Europeană. Sunt sigură că partenerii vor duce la bun sfârșit proiectul. Proiectul este foarte ambițios și se desfășpoară pe o perioadă foarte scurtă. Cred că va fi util și sper ca din informațiile pe care le vom obține să avem și soluții pentru că deocamdată - înainte de a ne gândi că trebuie societatea să ia niște măsuri pentru cei ce vor veni - avem această problemă: a tinerilor care nu își găsesc un loc de muncă. Am auzit și comentarii de genul: da, dar vor salarii mari. Da, vor, normal, de ce să nu vrea? Problema societății este să le asigure. (...) Ca urmare, la drum!", a spus Iulia Cîrcei, secretar general ANOFM.

Adrian Dragomir: Problemă care m-a afectat în mod negativ

Adrian Dragomir, manager de proiect, a luat cuvântul și a explicat de ce Chance 4 NEET este pentru el un proiect de suflet.

"Proiectul Chance 4 NEET mi-a atras atenția pentru că am avut și o experiență personală. La sfârșitul studiilor mele, m-am lovit de problema oricărui tânăr care ieșea de pe băncile școlii, respectiv căutarea unui loc de muncă; problemă care - nu vă neg - că m-a afectat într-un mod negativ. Nu am avut susținere din partea instituțiilor statului de niciun fel și am văzut că această problemă se perpetuă în timp. Pentru mine, Chance 4 NEET este un proiect de suflet care sper să rezolve aceste lacune ale sistemului instituțional. Sistemul de educație mi-a oferit partea de formare, dar nu mi-a oferit și perspectiva de viitor. Sper ca prin acest proiect să putem oferi tinerilor măcar informația, măcar să știe unde trebuie să se adreseze pentru a fi ajutați", a zis Adrian Dragomir.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel