La această oră, FCSB se află la trei puncte de liderul Play-Off-ului, CFR Cluj, iar speranțele unui nou titlu pentru roș-albaștri sunt încă intacte, pentru că dacă vor obține doar victorii în partidele rămase până la final pot termina primii, chiar dacă meciurile nu sunt deloc ușoare:
”Toate meciurile sunt capitale acuma. Suntem optimiști, pentru că așa trebuie să plecăm la drum, cu toate că știm că nu va fi un joc ușor. Dar știm și că orice rezultat în afară de victorie, practic, ne va face aproape imposibilă câștigarea campionatului anul acesta. CFR are doar două meciuri grele și le are acasă, cu Viitorul și cu Craiova. Deci, n-are cine să-i mai încurce. Suntem la mâna noastră, trebuie să câștigăm dacă vrem campionatul”, a spus Helmuth Duckadam pentru DC News.
Tăcere despre starea lui Pintilii
Legat de lotul FCSB și absențele pentru meciul de duminică, Duckadam a remarcat incertitudinea privind starea lui Pintilii:
”Situația lotului e OK. Nu știu exact situația lui Pintilii. Probabil că se va stabili înainte de meci, dacă poate să joace sau nu. Dacă nu va juca ar fi o pierdere. Pintilii este un jucător cu mare experiență, dar asta e situația! Trebuie să joace un alt jucător care trebuie să facă față, de aia sunt jucători la Steaua. Toți au venit la Steaua pentru că sunt jucători valoroși. Acuma nu putem sta într-un jucător, sau doi, sau trei. Nu ne temen de nimic la meciul de duminică. Doar de noi să nu cumva să nu facem un joc bun. În rest n-avem de ce să ne temem. Terenul e bun, vremea va fi probabil bună. Dacă va ploua, asta e. O ploaie e mai bună decât o zăpadă! În Anglia plouă în fiecare zi și se joacă”, ne-a mai declarat oficialul 'roș-albastru'.
Citește și: FCSB - CFR Cluj : A fost stabilit arbitrul de centru. Clujenii nu au pierdut cu el niciodată
Despre o eventuală mutare a lui Rădoi pe banca tehnică a rivalei din Bănie, Helmuth Duckadam a pus doar că ”Nu pot să comentez zvonuri. Eu vorbesc de FCSB, nu de Craiova. El e craiovean, e problema Craiovei, nu am niciun comentariu de făcut pentru că nu mă interesează”.
CFR Cluj - FCSB se joacă duminică, 14 aprilie, de la ora 21:00, pe stadionul 'Dr. Constantin Rădulescu', Cluj Napoca, în etapa a 5-a a play-off-ului Ligii I.
Citește și: FCSB nu are unde să joace partidele din Cupele Europene
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Ciorbă de murături: Rețeta momentului. O vei prepara de mai multe ori
- Horoscop 4-16 mai. Zodia care trebuie să vadă jumătatea plină a paharului. Daniela Simulescu: Evitați aceste discuții la locul de muncă - Video
- Motorina ar putea să dispară din benzinării: "Este o scădere uriașă”
- Cea mai mare greșeală pe care o facem când ne rugăm. Preotul Adrian Agachi: E o scuză pe care o auzim foarte des nu doar la spovedanie, ci și în general
- Motivul primei vizite a Regelui Charles al III-lea în România. Camelia Csiki: Puțină lume știe. Este legată de o condiționare