Compania Căile Ferate Române Călători, transportă în prezent 53 de milioane de pasageri anual. Acest nou "sistem de mers cadențat" își propune să ridice numărul de călători cale folosesc compania de transport feroviară la 75 milioane de pasageri transportaţi anual la nivelul anului 2020, a declarat astăzi pentru Agerpres, directorul general al CFR Călători, Ștefan Roșeanu. “Proiectul la care lucrăm prevede aproximativ trei - patru ani de zile pentru demararea sa mai concretă. Încă din 2013 vom vedea intensificarea activităţii pe anumite rute, urmând ca în fiecare an să ne extindem serviciile pe măsura consolidării şi a reducerii pierderilor,” a declarat Roșeanu.
Un astfel de sistem va presupune și reorganizarea parcului de material rulant, investire în vehicule noi care să permită turnusuri rapide (vehicule bi-direcționale) și probabil reorganizarea zonelor de depouri și revizii. Directorul general CFR mai susține că planul “va contribui la redresarea companiei şi va permite cetăţenilor români să se deplaseze către centrele industriale şi să avem noi locuri de muncă”
În anii '90, CFR avea un număr de pasageri mult mai mare decât în prezent, ce ajungea la 100 de milioane de călători anual.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu