Cezar Preda a declarat într-o conferință de presă că nu va reveni asupra deciziei pe care deja a luat-o în urmă cu o săptămână. Acesta a hotărât să renunțe la toate funcțiile deținute în PDL. Deputatul îi invită pe "vitejii de la Bucureşti", care "se fofilează", să vadă "cum e la Buzău" şi să obţină rezultate mai bune decât cele pe care el deja le-a obținut.
Cezar Preda a declarat într-o conferință de presă că nu mai vrea să revină la șefia organizației PDL Buzău. Precizarea a venit după ce miercuri, prezent la Buzău la Biroul Permanent Judeţean al partidului, Cătălin Predoiu a zis că se poartă discuţii cu Cezar Preda pentru ca politicianul să revină în fruntea filialei buzoiene a PDL, transmite MEDIAFAX.
"Vitejii de la Bucureşti se fofilează toţi. E uşor să spui de Buzău, dar îi invit pe cei din BPN care nu sunt şefi de organizaţii şi care vin din organizaţii foarte puternice ale partidului să vină aici şi să obţină rezultate nemaipomenite. Dar, după cum vedeţi... Eu nu ştiu ce speră ei, treaba lor, decizia mea e clară, nu o să revin sub nicio formă, am treaba mea ca deputat şi voi sprijini partidul peste tot", a declarat Cezar Preda.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol