Data publicării:

Cezar Preda: Primarii traseişti trebuie suspendaţi din funcţie

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Deputatul Liderul democrat-liberal a declarat că noua echipă de la Prefectura Buzău va avea din prima zi o misiune extrem de grea, aceea de a-i suspenda din funcţie pe primarii care au plecat de la un partid la altul.  Liderul PDL a adăugat că 12 aleşi locali democrat-liberali au decis să plece din PDL şi să treacă fie la PNL, fie la PSD. Practic, este vorba despre jumătate din numărul de primari cu care PDL Buzău a pornit la drum după alegerile din 2008.

 "Urez succes noii echipe care se instalează la Prefectură, însă cred că vor avea o problemă chiar din prima zi. Nu e bine ca un om din prima zi de lucru să se trezească cu chestiuni extrem de complicate, dar prima decizie a prefectului ar trebui să fie suspendarea din funcţie a primarilor care au plecat la alte partide. Azi e ultima zi, conform calendarului în care puteau fi soluţionate definitiv şi irevocabil contestaţiile. Noi nu am decis suspendarea pentru că eram încă în termenii prevăzuţi de calendar. De mâine (n.r. - joi), cei care au schimbat partidul nu mai pot fi în fruntea primăriilor. Trebuie să se autosuspende. Și la Consiliul Judeţean ar trebui la fel", a declarat miercuri Cezar Preda.

 Totodată, liderul PDL Buzău le-a recomandat primarilor care au făcut o altă alegere decât cea prin care au fost învestiţi cu încrederea electoratului în 2008 să se autosuspende, înainte ca prefectul să emită un ordin în acest sens.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel