"Solicitarea a fost reluată în contextul instituirii unei interdicții de intrare pe teritoriul Ucrainei împotriva cetățeanului român Mircea Druc, adusă la cunoștință acestuia în seara zilei de 8 mai 2015, în cursul deplasării pe care cetățeanul român o efectua pentru participarea la un eveniment cultural planificat pentru 10 mai la Cernăuți. Ministerul Afacerilor Externe a evidențiat că această situație nu corespunde stadiului actual al relațiilor dintre România și Ucraina, marcate de sprijinul consecvent al României pentru calea aleasă de autoritățile de la Kiev în sensul realizării asocierii politice și integrării economice cu Uniunea Europeană, precum și de susținerea României pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei în contextul anexării ilegale a Crimeii și Sevastopolului, respectiv al conflictului armat în derulare în sud-estul Ucrainei. Ministerul Afacerilor Externe a exprimat continua deschidere pentru dialog și cooperare cu partea ucraineană pentru soluționarea acestor cazuri", subliniază MAE, într-un comunicat de presă.
Ministerul adaugă că "subiectul interdicțiilor de intrare în Ucraina împotriva cetățenilor români a fost ridicat de partea română consecvent, în dialogul cu partenerii ucraineni, atât la nivelul miniștrilor afacerilor externe, cât și la nivel tehnic, de lucru".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- România e cu un pas înainte față de țările Schengen. Despescu: Toți apreciază modelul românesc. Suntem bifați ca model de urmat / video
- Corneliu Ștefan: În Dâmbovița s-au pornit motoarele în cel mai mare proiect cu fonduri europene din istoria Regiunii Sud-Muntenia
- Tânărul întors din Olanda care și-a deschis grădină cu lalele pe 2.000 de mp. Accesul pentru public este liber, iar ședința foto profesională e inclusă
- Scenariul lui Adrian Năstase privind războiul din Ucraina / video
- Cine a fost iubirea secretă a lui Toma Caragiu. Din cauza ei actorul a intrat în depresie și a stat închis în bibliotecă zile la rând
- Ninge în mai multe zone din România. Imaginile zilei, cu pomii înverziți acoperiți de zăpadă, după temperaturi de peste 30°C / foto și video în articol
- Răsturnare de situație la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Ce a decis familia pentru cel supranumit „Stăpânul Moldovei“
- Salariu 1.000 de euro în țară sau 2.000 de euro în străinătate. Româncă: Știu că pare o nebunie sau o prostie ce zic / video
- Incident la metrou, la stația Piața Unirii, miercuri dimineață
- Documentul care a pregătit aderarea României la NATO. Adrian Năstase l-a arătat, în premieră, la DC News / Cum a fost „răsplătit” de Iohannis / video
- Hoteluri de 7 stele în România! Ministrul Economiei, anunț din Qatar despre investițiile în turism
- Abuzul economic în divorț. Psiholog: Îți ține banii și cardurile. Se asigură că nu vei avea bani de avocat
- Doi instructori auto englezi, fără cuvinte după ce au mers cu taxiul în București. „Au venit a doua zi și au făcut scandal”