Certificatul verde digital, disponibil până la sfârșitul lunii iunie. Adina Vălean: Testele COVID vor fi gratuite
Data publicării:
Autor: Alexandru Ichim
WhatsApp
Foto: pixabay.com
Foto: pixabay.com
Adina Vălean, comisar european, a vorbit despre certificatele verzi digitale. Acestea ar urma să fie implementate până la finalul lunii iunie. 

Comisarul european Adina Vălean a intervenit în direct la Antena 3 unde a explicat când vom putea călători cu certificatul verde.

”Comisia a spus de la bun început că vrea să fie gata și va fi gata cu soluția tehnică până la 1 iunie. Eu sper ca până la sfârșitul lunii iunie toate țările să fie conectate la această aplicație europeană. În momentul de față sunt 18 țări care au programate teste. România este programată pentru data de 21 mai. Pe 21 mai, soluția dezvoltată de STS va fi testată. Suntem în linie dreaptă, ne mai trebuie însă decizia politică în urma negocierilor între Parlamentul European și Consiliu privind forma finală a acestui regulament european. Există două subiecte care sunt în dezacord între cele două instituții europene. Unul este legat de faptul ca testele să fie gratuite pentru cetățenii europeni, aceasta este propunerea Parlamentului European. Și, de asemenea, legat de faptul că dacă cineva este în posesia unui astfel de certificat digital verde automat să nu mai fie supus restricțiilor privind carantina. Este de asemenea o propunere a Parlamentului European, dar statele membre, conform legislației actuale, doresc să își păstreze dreptul de a decide dacă vor să introducă și în ce condiții restricții suplimentare. Comisia dorește cât mai multă coordonare între statele membre, dar nu putem acționa mai mult decât am făcut-o”, a declarat Adina Vălean. 

Ce va conține codul QR din Certificatele Verzi

Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a transmis noutăți privind implementarea certificatelor verzi digitale pentru călătoriile din interiorul Uniunii Europene.

"Certificatele digitale verzi care vor facilita libera circulație în Uniunea Europeană (UE), pe timpul pandemiei de COVID-19, vor fi implementate în România cu suportul Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS). Soluția tehnică dezvoltată de instituția noastră va fi interconectată cu cele implementate de către celelalte state membre ale UE pentru a permite eliminarea restricțiilor de testare sau carantină la trecerea frontierei.

Certificatele vor conține un cod QR și se vor putea vizualiza, respectiv descărca dintr-un portal web securizat. Fiecare persoană care s-a vaccinat împotriva COVID-19, care s-a recuperat după această afecțiune sau care deține un rezultat negativ la testarea COVID-19 în ultimele 72 de ore va putea să descarce gratuit certificatul verde digital. De asemenea, certificatele vor putea fi utilizate și în format tipărit", informează STS într-un comunicat de presă. 

Vezi mai mult aici: Certificate digitale verzi. STS, informații despre implementarea în România

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel