Data actualizării:
Data publicării:

Certificatul verde digital. Baciu: România a mai trecut un test!

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Secretarul de stat Andrei Baciu vine cu noi informaţii legate de implementarea certificatului verde digital (aşa zisul paşaport Covid).

Alegeri prezidentiale 2024

"România a mai trecut un test! Sistemul informatic pentru implementarea certificatului verde digital al UE este pregătit, iar conectarea la serverul blocului comunitar european s-a realizat cu succes. În plus, colegii de la STS - Serviciul de Telecomunicaţii Speciale au reușit să pună la punct și aplicația de verificare, ceea ce a permis țării noastre să efectueze testul complet, iar rezultatul a fost unul foarte bun.

În această săptămână, în afară de România, au mai făcut verificări pentru interconectarea sistemelor informatice încă trei țări: Polonia, Portugalia și Letonia. Și aceste state au trecut cu bine de primul test", anunţă Andrei Baciu.

Ce date va conţine acesta

"Ca orice document oficial, certificatul digital UE conține datele de identificare ale celui care îl solicită: numele și prenumele, data nașterii, statul membru emitent, date medicale privind categoria pentru care se emite documentul, precum și un identificator unic al certificatului.

Verificarea pentru emiterea certificatului se va realiza simplu și rapid: din Registrul Electronic Național de Vaccinări (RENV) pentru persoanele vaccinate împotriva COVID-19; din aplicația Corona-Forms pentru persoanele care au un test negativ în ultimele 72 de ore și persoanele care s-au recuperat după infectarea cu virusul SARS-CoV-2.

Certificatele verzi digitale UE sunt gratuite și vor facilita călătoriile în blocul comunitar european fără restricții epidemiologice, nefiind îngrădită libertatea de mișcare. Documentul va putea fi tipărit sau folosit direct de pe telefonul mobil. În acest fel, timpul de așteptare în aeroporturi va fi extrem de redus, doar cât este scandat codul QR. Acest certificat ar urma să fie disponibil în Uniunea Europeană de la începutul lunii iulie", explică Andrei Baciu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel