Data actualizării:
Data publicării:

Certificatul COVID s-ar putea schimba. Adriana Pistol: Ne aşteptăm la aşa ceva

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Adriana Pistol, Directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul INSP, a vorbit despre schimbările ce ar putea fi aduse la Certificatul digital.

Adriana Pistol, Directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul INSP, susține că Certificatul verde COVID-19 s-ar putea schimba după doza trei de vaccin, scrie romaniatv.net.

Mai multe țări din Uniunea Europeană, printre care și România, au început deja vaccinarea cu cea de-a treia doză de vaccin anti COVID-19. 

„Din punct de vedere al certificatului verde, deocamdată regulamentul UE prevede două doze. Nu s-a schimbat deocamdată nimic. E posibil să se schimbe. Ne aşteptăm la aşa ceva. Din punct de vedere medical, o schemă completă de vaccinare care să ajute o persoană imunodeprimată ar trebui să fie înţeleasă în acest pachet de trei doze”, a declarat medicul Adriana Pistol, în cadrul unei conferinţe de presă.

Anticorpi după a treia doză

Valeriu Gheorghiță a declarat că persoanele care nu fac anticorpi după primele două doze de vaccin vor dezvolta abia după cea de-a treia doză. 

„Între 35 şi 50% din cei care nu dezvoltă anticorpi după primele două doze, vor dezvolta anticorpi protectori după doza adiţională. Cei imunodeprimaţi nu dezvoltă anticorpi la un nivel protector. Dintre cei care nu dezvoltă anticorpi protectori, cei care vor efectua şi această doză trei – 35 până la 50% dintre ei vor dezvolta anticorpi la un nivel protector. De asta este important să creştem de la prima schemă probabilitatea de a dezvolta un răspuns imunoprotector”, a declarat Valeriu Gheorghiţă.

România va ajunge la 20.000 de cazuri pe zi

Întrebată, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, dacă România va ajunge la 20.000 de cazuri zilnic, Adriana Pistol a spus că acest lucru depinde de fiecare dintre noi.

”Am mai spus și o repet: depinde de noi, depinde de ce ne dorim, depinde de ce facem în fiecare zi, depinde de cât de serioși suntem în autoprotecție și protejarea celor din jur, depinde dacă mergem acum să ne vaccinăm, depinde de toate aceste lucruri”, a spus Adriana Pistol.

”Dacă vom păstra același trend în care nu facem nimic, da. Nu suntem departe de 20.000!”, a adăugat ea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel