Data publicării:

Ceremonie dedicată sportivilor care au obținut performanțe, la Guvernul României. David Popovici va lipsi

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Politica
WhatsApp
Sursă foto: Gov.ro
Sursă foto: Gov.ro

O ceremonie dedicată sportivilor care au obținut performanțe la competițiile internaționale va avea loc, marți, la Guvernul României.

O ceremonie dedicată sportivilor români care au obţinut recent performanţe la mai multe competiţii internaţionale este organizată, marţi, la Palatul Victoria, la care va participa şi premierul Nicolae Ciucă.

Potrivit unei informări a Guvernului, urmează să fie prezenţi sportivi laureaţi la:

* Tenis de masă - Campionatele Europene pentru Juniori, Serbia, şi Campionatele Europene Individuale Seniori, Munchen, Germania.

* Tenis - Finala junioarelor - U14 Wimbledon

* Canotaj - Campionatul European de Canotaj de la Munchen

* Atletism - Campionatele Europene de atletism de la Munchen

* Scrimă - Campionatele Mondiale de scrimă de la Cairo (Egipt)

* Kaiac-Canoe - Campionatele Europene de kaiac-canoe de la Munchen

* Judo - Campionatul Mondial de Juniori, categoria -90 kg, Ecuador

La ceremonia de la Palatul Victoria participă, de asemenea, reprezentanţi ai Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, preşedinţi ai Federaţiilor Sportive, antrenori şi staff tehnic.

"Pentru că unii sportivi se află la competiţii internaţionale sau în cantonament, precum campionul la nataţie David Popovici, aceştia nu vor putea lua parte la ceremonia organizată la sediul Guvernului", se precizează în informare, scrie Agerpres.

Eduard Novak, promisiune pentru David Popovici după europenele de la Roma: Mă voi ocupa personal

 

Ministrul Sportului, Eduard Novak, a anunţat că i-a făcut o promisiune lui David Popovici, medaliat cu aur la proba de 100 m liber şi 200 m liber la Campionatul European de Nataţie de la Roma. 

"A revenit în țară dublul nostru campion european și recordmen mondial, desemnat cel mai bun sportiv în probele masculine în urma evoluțiilor de excepție de la Europenele de la Roma.

L-am așteptat într-un cadru restrâns, cu doamna președinte a Federației Române de Natație și Pentatlon Modern, Camelia Potec. Dincolo de felicitări, am folosit acest prilej pentru a discuta despre dezvoltarea înotului și i-am promis lui David că mă voi ocupa personal de reabilitarea bazinului "Lia Manoliu".

Este bazinul lui preferat și cred că atât el, cât și cei pe care i-a inspirat să îi calce pe urme, merită să aibă un bazin performant, unde să fie asigurate toate condițiile de antrenament și pregătire", este mesajul postat de Eduard Novak pe Facebook (citește mai mult AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel