Data actualizării:
Data publicării:

Centrul de Transfuzie Sanguină va fi amenajat în Spitalul Filantropia

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Centru de transfuzie
Centru de transfuzie

Două părţi din Spitalul Filantropia vor trece în administrarea Ministerului Sănătăţii în vederea amenajării Centrului de Transfuzie Sanguină Bucureşti şi a Institutului Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie, conform unui proiect adoptat, miercuri, în unanimitate, de consilierii generali ai Capitalei.

Alegeri prezidentiale 2024

Astfel, părţile respective din imobil vor trece din domeniul public al Municipiului Bucureşti şi administrarea Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti în domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Sănătăţii. De asemenea, acestea vor fi declarate bunuri de interes public naţional.

În expunerea de motive, semnată de primarul general, Gabriela Firea, se arată că solicitarea a venit din partea Ministerului Sănătăţii. Potrivit raportului de specialitate, cererea ministerului se bazează pe importanţa strategică a acestor entităţi pentru starea de sănătate a bucureştenilor.

Proiectului de hotărâre îi este ataşată şi o solicitare semnată de ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, care atrage atenţia asupra situaţiei critice în care se află infrastructura Centrului de Transfuzie Sanguină, notează Agerpres. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel