Data publicării:

Cele 17 categorii de persoane scutite de CASS. Cine plătește pentru ele. Adrian Wiener: Doar 40% dintre cei dintre asigurați plătesc, deci 39 din 100 de asigurați plătesc

Autor: Ioana Dinu | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Cum funcționează CNAS, care sunt cele 17 categorii de persoane scutite de CASS și cine plătește pentru ele? Aflăm din rândurile de mai jos.

Alegeri prezidentiale 2024

„În 1997, legea asigurărilor sociale de sănătate, că se uită acest element, acest cuvânt - sociale - nu sunt asigurări obișnuite, nu le încheie cineva, a venit ca o speranță, în primul rând, într-o finanțare mai bună. A fost adoptată, în unanimitate în Senat și la Cameră parcă a avut o abținere, două, nu știu, oricum nesemnificative. Fusese din 1996 adoptată în Senat și a început să funcționeze prin anul 2000, efectiv să intre în medici de familie.

Și spune această lege, așa: că în cazul nostru, Casa Națională de Asigurări achiziționează servicii, dar nu spune că de la public sau de la privat. Cum a făcut, că asta ne dorim, competiție, dar tocmai competiția lipsește? Adică schimbăm legea ca să fie corespunzătoare realității sau aplicăm legea și în cazul ăsta mai avem ceva de făcut pentru a avea această competiție corectă", a spus jurnalistul Val Vâlcu.

"În general în perioade de criză sau în sisteme aflate în crize permanente, cum este sistemul de sănătate, competiția pe comunicarea politică este una acerbă. Acolo se pot stoarce foarte multe comunicări politice electoraliste. Votul! Cum a fost teama pentru privatizarea sistemului. În sistemul de sănătate este chiar incertă zona de decidență.

Am vorbit de descentralizarea sistemului, de exemplu. În fapt, politicile sanitare le face Casa de Asigurări prin felul și ceea ce finanțează, cu cât finanțează și cum finanțează.

Practic, sunt generatorul de politici publice. Ne adaptăm întotdeauna ca și furnizor de servicii medicale la ce finanțează Casa, cu cât finanțează Casa și în ce condiții finanțează Casa.

Fără să vrem, practic, politicile publice sunt făcute de finanțator, ceea ce n-ar fi logic, n-ar fi corect. Ministerul Sănătății ar trebui să genereze strategii și politici de sănătate", a declarat Adrian Wiener, în exclusivitate pentru DC Medical, în cadrul emisiunii "Dezbateri în sănătate".

Citiți continuarea pe DC Medical - https://www.dcmedical.ro/cele-17-categorii-de-persoane-scutite-de-cass-adrian-wiener-asigurati_643850.html

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel