Cel puțin două gorile au fost testate pozitiv pentru COVID-19 la grădina zoologică din San Diego
Situație inedită în California după ce s-a înregistrat primul caz de coronavirus la gorile.
Situația Covid-19 se înrăutățește în California. Autoritățile trag un semnal de alarmă după ce cel puțin două gorile de la grădina zoologică din San Diego au fost infectate cu virusul SARS-CoV-2, scrie CNN.
Anunțul a fost făcut de către reprezentanții grădinii zoo. Trei animale prezintă în prezent simptome ale virusului și se suspectează că au fost infectate de un membru al personalului, asimptomatic, potrivit unui comunicat de presă.
Primul caz cunoscut
Acesta este primul caz cunoscut de coronavirus la gorile, a spus grădina zoologică, deși cercetările anterioare au arătat că unele primate neumane sunt susceptibile a fi infectate.
Nu se știe dacă gorilele vor avea vreo reacție gravă, a spus grădina zoologică, dar sunt monitorizate îndeaproape.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News