Data publicării:

Cea mai veche fosilă de pe Pământ, descoperită recent

Autor: DCNews Team | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Cea mai veche fosilă de pe Terra a fost descoperită în Groenlanda.

Fosila conține primele dovezi ale vieții  pe Terra. Datată ca fiind de acum 3,7 miliarde de ani, fosila conţine dovezi ale prezenţei stromatolitelor, acestea sunt cu 220 de milioane de ani mai vechi decât fosilele descoperite anterior.

Înaintea acestora, cea mai veche dovadă a vieţii de pe Terra erau stromatolitele de acum 3,48 de miliarde de ani, descoperite în regiunea Pilbara din vestul Australiei.

"Semnificaţia stromatolitelor este reprezentată nu numai de faptul că furnizează dovezi clare ale vieţii antice, dar sunt şi reprezentări ale unor ecosisteme complexe", a declarat cercetătorul Allen Numan de la Universitatea din Wollongong Australia, conform sciencealert.com.

Fosila a fost descoperită în cele mai vechi roci sedimentare din lume aflate în Centura de rocă verde Isua care se găseşte de-a lungul zonei îngheţate din Groenlanda.

Rocile au fost studiate de-a lungul a zeci de ani, însă fosilele nu au putut fi observate din cauza stratului de zăpadă. Numan şi echipa sa au fost la faţa locului în momentul dezgheţului şi au putut observa formaţiunile. Acestea au fost desprinse de stratul de gheaţă  şi duse în laboratorul din Australia pentru analize. Pe suprafaţa lor au fost observate conuri de 1 sau 4 centimetri înălţime, cercetătorii afirmând că structura lor externă şi internă este identică cu cea a stromatolitelor antice şi moderne.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel