Ce trebuie să facă femeile pentru a avea mai multe orgasme. Sfaturi de la Jane Fonda
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp

Actriţa şi activista americană Jane Fonda a declarat într-un interviu recent că oamenii generoşi au mai multe orgasme, deoarece generozitatea îmbunătăţeşte viaţa sexuală.

Actriţa în vârstă de 73 de ani şi-a lansat recent o nouă carte, în care vorbeşte despre plăcerile pe care le au oamenii pe măsură ce înaintează în vârstă, informează Mediafax .

În cercetările pe care le-a efectuat pentru a scrie această carte, actriţa americană spune că a descoperit ceva uimitor: femeile care îi ajută pe cei din jur au vieţi sexuale mai bune.

"Ar trebui să fii atentă faţă de tânăra generaţie, ca mentor, ca antrenor al ei. Atunci când ai acest lucru în tine, când eşti în vârstă, ai tendinţa de a fi mai fericit", a declarat actriţa americană într-un interviu acordat prezentatorului de televiziune Charlie Rose, ce a fost difuzat marţi în Statele Unite.

"Cercetările arată faptul că femeile care sunt generoase tind să aibă mai multe orgasme", a adăugat Jane Fonda.

Jane Fonda a câştigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în 1979, pentru rolul din "Întoarcerea acasă", şi în 1972, pentru partitura din "Klute".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel