Data publicării:

Ce spunea avocatul Lucian Bolcaș în urmă cu un an la DCNews: E la fel de greu să vorbeşti

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Lucian Bolcaș
Lucian Bolcaș

Avocatul Lucian Bolcaș vorbea, în urmă cu un an, pentru DCNews, despre cum arată societatea românească.

„Din păcate, societatea românească nu are conștiință de sine”, spunea în iulie 2018 Lucian Bolcaș la DCNews.  

„Nu este ceea ce am numit dintotdeauna o națiune, să fie conștientă de trecutul său, de credința sa, de poporul său. Se vorbește țară ca teritoriu mai mare sau mai mic, despre populație care poate să fie mai mare sau mai mică, unii emigrează, alții sunt puși să emigreze, există cetățeni care sunt mai mult sau mai puțini ai acestei țări, dar poporul este veșnic, el există așa cum este dat de Dumnezeu. Nu este o chestiune mistică, este, de fapt, expresia metaforică a eternității sale, în care cred", declara avocatul Lucian Bolcaș pentru DCNews.

Bolcaș, cel mai mare regret

Anul acesta, când a împlinit 77 de ani, a vorbit, pentru DCNews, şi despre cel mai mare regret al său. „Este la fel de greu să vorbeşti despre regrete. Întotdeauna, pe parcursul unui drum, ai succese, ai împliniri, dar în acelaşi timp ai şi eşecuri. Mi s-a întâmplat ca idei propuse de mine să nu fie concretizate, să fie combătute până la înlăturarea lor. În viaţă mi-am dorit întotdeauna, pentru mine, dar și pentru ceilalţi anumite lucruri. Totdeauna m-am resemnat, m-am mulţumit cu ceea ce am reuşit să obţin prin propriile mele eforturi, nu prin alte mijloace. Cel mai mare regret în cariera mea a fost şi este că nu am putut să cuprind atâta bogăţie de idei câte se strâng în această minunată profesie.

Am fost surprins şi plăcut şi neplăcut, dar poate asta este şi construcţia mea psihică, nu am avut şocuri", a Lucian Bolcaş pentru DC News.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel