Data publicării:

Ce spune Stolojan despre acuzațiile ANI de fals în declarații

Autor: ana | Categorie: Politica
WhatsApp

Europarlamentarul Theodor Stolojan a comentat, miercuri, acuzațiile aduse de către inspectorii ANI de fals în declarații, potrivit cărora nu și-ar fi trecut în declaraţiile de avere şi de interese completate la data de 25 mai 2012 acţiunile la Transgaz Mediaş.

"O să verific declaraţia de avere depusă în mai 2012. În aprilie 2012 am cumpărat acţiuni Transgaz. Dacă ele lipsesc, înseamnă că a fost, pur și simplu, o omisiune şi pot demonstra oricând veniturile din care am achiziţionat acele acţiuni. Am vândut acţiuni la SIF Transilvania şi am cumpărat acţiuni Transgaz. Rămâne să verific declaraţia când mă întorc în Bucureşti. N-am fost informat sub nicio formă de ANI. Azi am aflat din presă. Voi verifica declaraţia mea de avere depusă în 2012, am convingerea că am declarat absolut toate acţiunile. E absurd să nu le declari. Am completat-o personal şi de aceea mă mir că există această problemă. E o ipoteză să-mi fi scăpat mie. Pot demonstra oricui provenienţa sumelor pentru că trasferurile se fac prin bănci. Nu am primit nicio înştiinţare din partea ANI", a explicat Stolojan într-o intervenție telefonică la România TV, adăugând că nu a fost informat de ANI.

Potrivit unui comunicat ANI, "în urma evaluărilor efectuate, s-a constatat existența indiciilor referitoare la săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, de către THEODOR DUMITRU STOLOJAN întrucât nu a menționat în declarațiile de avere și de interese, completate la data de 25.05.2012, acțiunile deținute la Societatea Națională de Transport Gaze Naturale „TRANSGAZ” S.A. Mediaș, a căror valoare la data completării declarațiilor era de aprox. 94.000 EURO, încălcând astfel prevederile art. 292 din Codul Penal al României".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel