Data publicării:

Ce spune PDL despre moartea lui Margaret Thatcher

Autor: Covrig Roxana | Categorie: Arhiva
WhatsApp
Margaret_Thatcher
Margaret_Thatcher

Partidul Democrat Liberal a dat un comunicat cu privire la moartea lui Margaret Thatcher, "un campion al măsurilor curajoase de dreapta". În comunicat s-a scris că Thatcher rămâne "un simbol și un exemplu pentru orice politician de dreapta din lume" și că va rămâne o forță a binelui, care a reușit să învingă comunismul din Europa de Est. 

"Astăzi a încetat din viaţă un campion al măsurilor curajoase de dreapta care au condus la repunerea pe şine a Regatului Unit în momente grele ale istoriei sale. Doamna Margaret Thatcher a fost un prim-ministru care a contribuit la recăpătarea demnităţii poporului său şi a reuşit să facă din Marea Britanie una dintre cele mai puternice economii din lume. Doamna Margaret Thatcher rămâne un simbol şi un exemplu pentru orice politician de dreapta din lume", se arată într-un comunicat PDL, potrivit Mediafax.

"Ca premier al unuia dintre cele mai puternice state din lume, doamna Thatcher a fost una dintre marile personalităţi ale luptei anti-comuniste din anii ’80, alături de Papa Ioan Paul al II-lea şi preşedintele SUA Ronald Reagan. În conştiinţa poporului român, doamna Margaret Thatcher va rămâne totdeauna drept o forţă a binelui şi adevărului care a reuşit să învingă comunismul din Europa de Est", se adaugă în comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel