Ce spune ambasadoarea SUA Kathleen Kavalec despre Geoană, Iohannis și alte subiecte ce țin de politica internă a României
Kathleen Kavalec, ambasadoarea Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, a acordat un interviu în care a vorbit și despre politica internă a României, printre alte subiecte importante.
Întrebată: „Un potențial candidat la aceste alegeri prezidențiale este Mircea Geoană, actualul Secretar General Adjunct al NATO. El a fost acuzat că folosește imaginea NATO pentru a-și promova agenda politică în România. Cum vedeți campania sa?”, Kathleen Kavalec a zis:
„Nu vreau să comentez despre niciun candidat, dar bineînțeles, este natural ca orice candidat să vorbească despre experiența și trecutul său. Cred că vom vedea cine sunt candidații. Și la fel ca în țara noastră, pe măsură ce ne apropiem de alegeri, așteptăm cu nerăbdare să vedem cine vine, cine se prezintă ca și candidat”.
Despre Klaus Iohannis și candidatura sa la conducerea NATO, Kathleen Kavalec a zis: „În primul rând, avem cel mai mare respect pentru președintele Iohannis. Cred că a adus în discuție subiecte importante despre flancul estic (al NATO – n.red.) și a atras mai multă atenție asupra acestuia. Oricine poate fi candidat. Și-a depus candidatura și ulterior și-a retras-o. Suntem bucuroși că avem un acord asupra unui nou secretar general al NATO. Și cred că acesta este o dovadă a faptului că Alianța a pus accent pe găsirea unității privind direcția de urmat”.
„În primul rând, suntem extraordinar de recunoscători pentru tot ce a făcut România pentru a sprijini Ucraina, și știu că și ucrainenii sunt recunoscători. Cred că, așa cum am spus la recepția mea de 4 iulie, Statele Unite vor fi pentru totdeauna recunoscătoare României, poporului român și guvernului român pentru sprijinul economic, umanitar, militar și politic oferit. Și salutăm anunțul guvernului român privind intenția de a dona un sistem Patriot. Și cred că probabil ați văzut declarația care a venit de la NATO când cinci țări s-au reunit pentru a anunța donații, iar România este una dintre acestea. Așadar, din nou, aceasta subliniază leadership-ul României. Suntem în discuții constante cu România despre întărirea apărării în regiune. Nu pot vorbi despre detaliile calendarului transferurilor, dar angajamentul nostru este să menținem România în siguranță în cadrul contextului NATO și să continuăm să ne asigurăm că România are tot ce îi trebuie pentru a se apăra”, a mai zis ambasadoarea Statelor Unite ale Americii la Bucureşti într-un interviu pentru G4media.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News