Gheorghe Iancu, fostul Avocat al Poporului, spune că din punct de vedere politic, Traian Băsescu are dreptate, când a spus că Ponta trebuie să meargă la Cotroceni pentru o nouă desemnare ca premier, dar nu are dreptate din perspectiva constituțională.
"Președintele Băsescu are dreptate din punct de vedere politic, dar nu are dreptate din punct de vedere constituțional. Dacă USL a fost votat, atunci când USL a dispărut e normal să dispară și el ca premier și are dreptate, dar din punct de vedere politic", a declarat Gheorghe Iancu, pentru EvZ.
Fostul Avocat al Poporului a făcut referire la articolul 85 din Constituție, alineatul 3, care precizează că "dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziţia politică a Guvernului, Preşedintele României va putea exercita atribuţia prevăzută la alineatul (2) numai pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru", Gheorghe Iancu precizând că guvernul nu și-a dat demisia.
Gheorghe Iancu a mai spus că au mai fost și alte astfel de cazuri, referindu-se la guvernarea CDR sau guvernele PNL-PD și PSD-PDL.
La rândul său, profesorul de drept constituțional Ioan Stanomir, a afirmat, pentru EvZ, că Ponta nu este obligat să meargă la Cotroceni pentru o desemnare de premier.
"Victor Ponta nu este obligat formal să meargă la Cotroceni pentru o nouă desemnare ca premier. El poate fi obligat sub presiune politică, dar poate să evite acest lucru, atunci când va merge în Parlament pentru a obține un vot de încredere. Dacă îl obține atunci totul este în ordine", a declarat Stanomir, adăugând că un premier este considerat demis, doar dacă pică în urma unei moțiuni de cenzură.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Profesorii au făcut chetă ca o elevă romă să meargă la olimpiadă, iar ea s-a întors cu locul I. Povestea fetei care a învins prejudecățile și neajunsurile
- Vin ploile în minivacanța de 1 Mai și de Paște. Elena Mateescu (ANM) a spus cum va fi vremea până la finalul săptămânii / video
- Predoiu, prezent la o întâlnire crucială în Belgia. Pe masă e pactul care ne-ar putea duce complet în Schengen
- BANCUL ZILEI: Un ardelean ajunge în Germania...
- Primăriile care au luat bani prin Programul Apă-Canal, în atenția Parchetului General. Președintele AFM, precizări /video
- Cele două zodii care vor da lovitura în luna mai
- Atenționare pentru patru zodii: ”Țineți-vă bine până pe 9 iunie”
- Atenționare de călătorie pentru românii care pleacă în Grecia
- Florin Piersic este la Terapie Intensivă. Ar putea fi transferat la Viena pentru a-i fi înlăturat stimulatorul cardiac
- Florin Piersic, la ATI după o infecție la genunchi. Cauzele și tratamentul artritei septice
- Vreme caldă și ploi. Prognoza ANM pentru minivacanța de 1 Mai și Paști 2024: ne apropiem de pragul de caniculă
- Traiul dincolo de hotare. O româncă stabilită în Londra: „Să trăiești astăzi în Londra este foarte scump, nu foarte greu”
- INFRAMETEO, la final! Ultimele informații de la ANM: Elena Mateescu anunță la ce să ne așteptăm