Potrivit unor surse din PDL, candidatura lui Adrian Papahagi pe listele pentru Camera Deputaților ale ARD a determinat o reacție virulentă din partea unui membru marcant al liberal-democraților.
Abia lansată, Alianța România Dreaptă se și confruntă cu primul scandal. Senatorul PDL, Mihail Hărdău, fost miunistru al Educației, ar putea părăsi partidul şi candida în numele altei formaţiuni politice, nemulţumit că Adrian Papahagi va candida în Colegiul 1 Cluj-Napoca, pe listele pentru Camera Deputaţilor ale ARD, colegiu pe care l-ar fi vrut Hărdău, scrie Mediafax.
Mihail Hărdău, preşedintele Comisiei de Învăţământ din Senat, este nemulţumit de faptul că Adrian Papahagi va candida la Cluj-Napoca pe listele Alianţei România Dreaptă, deşi acesta "nu a muncit nimic şi este doar fiul tatălui său, Marian Papahagi", fost director al "Accademia di Romania" din Roma.
"Domnul senator Mihail Hărdău nu este de acord cu candidatura lui Adrian Papahagi în Colegiul 1 Cluj-Napoca pentru Camera Deputaţilor, pe listele Alianţei România Dreaptă. Papahagi este susţinut de Fundaţia Creştin Democrată, iar domnul Hărdău a spus că este nemulţumit că se impune această candidatură deoarece Papahagi nu a muncit nimic, este doar fiul tatălui său, Marian Papahagi, fost director al «Accademia di Romania» din Roma. Domnul Hărdău a spus că ar putea candida împotriva lui Adrian Papahagi, pe acelaşi colegiu, şi îşi va găsi o altă opţiune, dacă situaţia nu se schimbă. Domnia sa a precizat că nu îi plac fripturiştii şi că vrea să câştige colegiul în baza capitalului electoral pe care îl are, pentru a-l scoate din joc pe Papahagi şi a-l trimite pe acesta la Paris, unde şi-a făcut studiile", au declarat sursele citate.
Potrivit acestora, Mihail Hărdău ar fi susţinut că decizia Alianţei România Dreaptă de a-l susţine pe Adrian Papahagi în Colegiul uninominal nr. 1 Cluj-Napoca pentru Camera Deputaţilor este "o decizie strâmbă".
Pe listele ARD Cluj pentru Camera Deputaţilor s-au înscris pentru a candida la alegerile din 9 decembrie, printre alţii, actualii deputaţi PDL Daniel Buda, Petru Călian şi Adrian Gurzău, fostul consilier al premierului Emil Boc, Iuliu Păcurariu, consilierul judeţean Rareş Rusu, iar pentru Senat fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, sau liderul PDL Câmpia Turzii, Crstian Haiduc.
Vezi câte locuri revin aliaților ARD
Vasile Blaga a declarat sâmbătă că partidelor membre ale Alianței România Dreaptă li se vor aloca în jur de 55-60 de locuri pentru Parlament.
La rândul său, prim-vicepreşedintele PDL Crisitian Preda a declarat că toate organizaţiile judeţene "au fost invitate" să ţină cont de criteriile de etică. "Criteriile de etică au fost transmise tuturor organizaţiilor, că e vorba de PDL, că e vorba de FC, că e vorba de PNŢCD. Membrii organizaţiilor judeţene au fost invitaţi să le ia în seamă, pentru că aşa cum a spus şi Macovei la lansare, trebuie să faci curăţenie tu însuşi la tine în casă, nu trebuie neapărat să aştepţi să vină cineva din interior”, a susţinut prim vicepreşedintele PDL.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați