• Victor Ponta, victima sistemului? Bogdan Chirieac: E prea târziu, nu se retrage

Declarațiile lui Victor Ponta privind decizia de a deschide Porțile de Fier în urmă cu 11 ani, inundând sate românești în favoarea protejării capitalei Serbiei au determinat critici intense în spațiul public.
Candidatul independent la prezidențiale, Victor Ponta, a declarat, într-un interviu, că în urmă cu 11 ani a acceptat să inunde hectare de teren din România, pentru a salva Belgradul, acesta fiind motivul pentru care a obținut cetățenia sârbă.
Chiar dacă a fost criticat dur pentru declarațiile sale, analistul politic Bogdan Chirieac consideră că acest lucru nu îl va descuraja pe fostul premier, subliniind că toate instituțiile statului au confirmat faptul că acțiunile lui Ponta au fost legale.
„Toate instituțiile statului au spus că ceea ce a făcut Ponta a fost bine. Și că a acționat legal, de exemplu Hidroelectrica. (...) Fără probleme, (n.r. trebuie să alegi) viața. Nu se pune problema. Iar criticile la adresa lui Victor Ponta n-ar trebui și nu cred că-l sperie.
E om politic. Ca să nu se întâmple ceea ce s-a întâmplat cu Klaus Iohannis, care a fost iertat de presă ani de zile, – pentru că de-asta a ajuns România în situația-limită în care ne aflăm acum din toate punctele de vedere – faptul că te critică presa e un lucru foarte bun, nu e niciun fel de problemă”, a spus Bogdan Chirieac, la România TV.
În contextul speculațiilor din spațiul public potrivit cărora declarațiile controversate ale lui Victor Ponta ar fi fost un pas calculat spre o retragere din cursa electorală, analistul Bogdan Chirieac a respins ferm ipoteza. Totodată, crede el, candidatul independent la prezidențiale nu va putea fi înlăturat din competiție de către „sistem”, pe modelul lui Călin Georgescu.
(...) Încearcă, dar e prea târziu. Iar chestiunea că a primit ordin nu o cred. Victor Viorel nu se retrage. Fiecare virgulă nepusă la locul său va fi mega interpretată”, a mai spus Chirieac.
Citește și: Victor Ponta vine cu o ipoteză în subiectul cu inundațiile din 2014
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News