Rectificare: Ce se întâmplă în cazul expirării RCA în criza COVID - 19
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Neagoe Narcis-Florentin
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres
Conducătorii auto se întreabă ce se fac dacă asigurarea RCA le expiră în timpul stării de urgență. Răspunsul nu se află în Ordonanța Militară nr. 3.

Conducătorii auto se întreabă ce se fac dacă asigurarea RCA le expiră în timpul stării de urgență. Răspunsul NU se află în ORDONANȚA MILITARĂ nr. 3 din 24.03.2020, în care se precizează, în Art. 12, că documentele eliberate de autoritățile publice pot fi schimbate după încetarea stării de urgență, fiindcă asigurările RCA nu se încadrează în această categorie.

„Art. 12. – (1) Documentele care expiră pe perioada stării de urgență, eliberate de autoritățile publice, pot fi preschimbate într-un termen de 90 de zile de la data încetării stării de urgență", se arată în Ordonanța Militară nr. 3.

Pentru a afla mai multe detalii, am sunat un broker de asigurări care mi-a confirmat că asiguratorii nu au activitatea suspendată. El recomandă ca românii să-și asigure mașinile chiar dacă nu au voie să iasă din casă decât pentru urgențe. Acesta a argumentat că nu toată lumea stă în casă, iar mașina personală poate fi lovită sau poate chiar să ia foc cât timp stă parcată, provocând daune altor mașini. În acest caz, nu putem fi despăgubiți și nu putem despăgubi, iar, la poliție, putem fi amendați fiindcă nu avem o asigurare obligatorie 24 ore/zi, conform legii.

Mulți șoferi români se pot liniști datorită posibilității de a încheia asigurări online, însă nu toată lumea are acces la Internet. În plus, șoferii în vârstă, categorie care este sfătuită să nu iasă din casă decât două ore pe zi, doar pentru urgențe, sunt vulnerabili și din acest punct de vedere. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel