Data publicării:
Ce se întâmplă dacă bei mai mult de trei căni de cafea pe zi. Studiul care contrazice ce știam până acum
Află în articol ce se întâmplă dacă bei mai mult de trei căni de cafea pe zi.
Cafeaua se află din nou în centrul atenției studiilor științifice. Dacă majoritatea dintre aceste de obicei vorbesc despre beneficiile cafelei, iată că există și unele cercetări potrivit cărora prea multă cafea ne dăunează. Spre exemplu, un studiu prezentat în luna martie la conferința Asociației Internaționale Alzheimer (Aaic) a raportat că mai mult de trei căni de cafea pe zi sunt legate de un declin cognitiv mai rapid în timp, scrie La Repubblica.
Cercetătorii au examinat impactul diferitelor cantități de ceai și cafea asupra inteligenței fluide, care măsoară funcțiile cognitive, inclusiv raționamentul abstract, gândirea logică și recunoașterea modelelor. În cadrul cercetărilor aceștia au ținut cont și de dovezile anterioare care arătau modul în care cafeaua și ceaiul au efecte protectoare asupra accidentului vascular cerebral, infarctului, unor tipuri de tumori, diabetului și bolii Parkinson.
„Dar conform unui vechi proverb, ce e prea mult strică. Adică este nevoie de moderație: consumul moderat de cafea este bun, dar prea mult nu este de recomandat”, a spus Kelsey R. Sewell, un cercetător care a participat la acest studiu.
Mai multe studii – a explicat cercetătorul – sugerează modul în care cafeaua poate reduce riscul bolii Alzheimer, dar datele se limitează la asocierea dintre cafea și ceai și declinul cognitiv, în special în unele domenii cognitive distincte. Potrivit unui studiu pe vârstnici sănătoși din punct de vedere cognitiv, publicat de Sewell și alți cercetători, s-a constatat că de multe ori cantitățile mai mari de cafea ar putea fi asociate cu un declin cognitiv mai lent și o acumulare mai lentă de beta-amiloid în creier, despre care se crede că se numără printre cauzele boala Alzheimer.
Concluzia cercetătorilor
Ulterior, un nou studiu a extins eșantionul și a prelungit intervalul de observație incluzând 8.451 de persoane de peste 60 de ani (vârsta medie 67,8 ani), în mare parte femei (60%) și albi (97%) fără nicio modificare cognitivă. Cercetătorii au împărțit apoi consumul de ceai și cafea în trei categorii: ridicat, moderat, fără consum. 18% din eșantionul studiat au spus că au băut 4 sau mai multe căni de cafea pe zi (consum mare); 58% de la unu la trei (consum moderat) și 25% au declarat că nu beau niciodată cafea. În cazul ceaiului, 47% dintre ei au spus că au băut 4 sau mai multe căni pe zi (consum mare), 38% una până la trei căni (consum moderat), iar 15% nu au băut ceai.
Astfel, în urma perioadei de observație, cercetătorii au ajuns la concluzia că în comparație cu consumatorii mari de cafea (4 sau mai multe căni pe zi), cei care nu consumau cafea și cei care raportau un consum moderat de cafea au avut o scădere mai lentă a inteligenței fluidelor după o medie de 8,83 ani de urmărire.
„Consumatorii mari au arătat cel mai rapid declin al inteligenței fluide în comparație cu alții și datele noastre sugerează că, în schimb, în perioada de timp examinată, consumul moderat poate avea un rol protector împotriva declinului cognitiv”, a precizat Sewell.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News