Ce se întâmplă cu inimile a doi îndrăgostiți - STUDIU
Persoanele îndrăgostite au aceleași interese, își termină unul altuia propozițiile și râd la aceleași glume. Acum, un nou studiu sugerează că și inimile lor bat în același ritm.
Cercetătorii au desoperit că persoanele îndrăgostite respiră în același ritm, iar bătăile inimii se potrivesc după ce stau unul lângă altul. Ei nu au nevoie să se țină de mână sau să vorbească despre asta, pentru a se întâmpla. Un efect similar nu a fost descoperit la două persoane străine. Echipa de la Universitatea din California a studiat ceea ce se întâmplă din punct de vedere fizic cu doi îndrăgostiți. A descoperit că, doar la vederea persoanei iubite, inima sare peste o bătaie. Astfel, inimile lor se reglează și bat în același ritm.
Profesorul Emilio Ferrer, cel care a condus studiul, spune că a văzut o groază de cercetări care au descoperit că o persoană aflată într-un cuplu trăiește, la nivel emoțional, evenimentele cu care se confruntă cealaltă. "Dar acest test arată că cei doi îndrăgostiți își împărtășesc experiențele și la nivel fiziologic", spune profesorul, potrivit Daily mail.
Echipa a efectuat o serie de exerciții pe 32 de cupluri. Persoanele din cuplu au fost puse să stea la câțiva pași depărtare, într-o cameră liniștită, fără să vorbească unul cu celălalt. Cercetările au descoperit că cei doi parteneri aveau bătăi ale inimii și ritm al respirației asemănător, dar și că femeile au tendința de a se ghida, în bătăile inimilor, după parteneri. "Cu alte cuvinte, am descoperit că femeile se adaptează, într-o relație, după partenerii lor" spune Jonatham Helm, doctorand la Universitatea Davis din California.
Persoanele din cuplu au fost apoi schimbate între ele. Astfel, s-a repetat exercițiul, dar între doi străini. De această dată, bătăile inimii nu s-au sincronizat și nici măcar respirația nu avea același ritm.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News