Data publicării:

Ce șanse au românii să aibă un vaccin anti-COVID? Dr Gindrovel Dumitra, despre câți ar trebui vaccinați

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Niciun vaccin anti-COVID aflat în studiu nu a fost a probat, până în acest moment, de EMA sau de FDA, dar toată lumea face precomenzi. Dr Gindrovel Dumitra explică, EXCLUSIV la DC Medical, ce șanse au românii să aibă în același timp cu restul lumii vaccinul care se va dovedi eficient.

„Șansele sunt destul de mari câtă vreme facem parte din UE. Pentru că în acest moment există prezervat de către Comisia Europeană un număr semnificativ de vaccinuri, de la mai multe firme producătoare. Adică s-a mers pe precomenzi – să zicem – în orb, necunoscând dacă vaccinul pe care l-am precomandat este eficient. De ce este important acest lucru? Pentru că după etapa de cercetare, urmează etapa de producție industrială, adică e nevoie de formarea unor capacități industriale care să poată produce într-o perioadă scurtă de timp un număr mare de doze, ca să putem să administrăm în populație”, a explicat EXCLUSIV pentru DC Medical, dr Gindrovel Dumitra, coordonatorul Grupul de Vaccinologie al Societății Naționale de Medicină de Familie (SNMF). 

Dar de câte vaccinuri avem efectiv nevoie ca să ajungem la acea imunitate de grup care oprește răspândirea unei boli? Dr Gindrovel Dumitra spune că numărul de vaccinuri precomandate se estimează, matematic, în funcție de numărul bazal de reproducere al acestui coronavirus, acel număr care arată la câți oameni îl poate transmite o persoană infectată. 

Cât din populație ar trebui vaccinată

„Un rol foarte important îl are acel număr bazal de reproducere (al COVID-19, n.r.), care e unul destul de mic comparativ cu alte boli. Sunt unele estimări care merg pe 60-70%, altele la 50-60%, ar fi necesar ca să avem această acoperire în populație, populație care să aibă anticorpi. Nu știm încă exact, dar undeva între 50-70%. Această cifră este extrem de importantă, pentru că după ce ai produs vaccinul, din punct de vedere industrial, ca să-l poți face eficient trebuie să-l administrezi. Ori, tu dacă ai în populație o reticență la vaccinare destul de mare, oameni care practic refuză acest vaccin, în acel moment degeaba ai muncit și degeaba îl comanzi, pentru că nu o să-l folosești pe tot. Aceasta cifră de 50-70% este o cifră îmbucurătoare, pentru că eu cred că 50% acoperire vaccinală vom obține oricum. Chiar 60%”, a detaliat dr Gindrovel Dumitra. 

CITIȚI PE LARG SUBIECTUL PE DC MEDICAL.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel