Data publicării:
Ce s-a găsit în focarul de Covid - 19 de la SJU Suceava. Medicii militari, primele evaluări
Echipa de specialişti condusă de secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, Ionel Oprea, şi colonelul medic Daniel Derioiu, managerul spitalului, a făcut o primă evaluare a situaţiei de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din municipiul Suceava.
Potrivit unui comunicat de presă al MApN, au fost evaluate şi analizate resursa umană, necesarul de materiale, precum şi schimbarea şi îmbunătăţirea circuitului epidemiologic pentru reducerea riscului de contaminare atât al personalului medical, cât şi al pacienţilor internaţi în unitatea medicală. Totodată, a fost instituită continuitatea pe tură operativă a spitalului.
'Cu ajutorul militarilor din Batalionul 202 Apărare CBRN din Huşi, au fost dezinfectate spaţiile de circulaţie în incinta spitalului judeţean. De asemenea, s-au instituit noi proceduri de dezinfecţie în interiorul spitalului conform indicaţiilor epidemiologice. A fost efectuat instructaj cu tot personalul medical şi auxiliar despre purtarea echipamentului de protecţie. Noua echipă managerială a solicitat Ministerului Apărării Naţionale să sprijine cu personal medical militar activitatea din Spitalul Judeţean de Urgenţă din municipiul Suceava, pentru a asigura continuitatea în secţiile medicale. În acest sens, MApN a dispus prin Direcţia Medicală să suplimenteze cu personal medical militar unitatea medicală din Suceava', a precizat MApN.
Medici militari din Cluj, trimiși la Suceava
Sâmbătă, 10 medici militari, de diferite specialităţi (anestezie, boli infecţioase, pneumologie, medicină internă, cardiologie, radiologie, chirurgie generală, ortopedie traumatologică, gastroenterologie şi medicină de urgenţă), precum şi 10 subofiţeri sanitari din cadrul Spitalului Militar de Urgenţă 'Dr. Constantin Papilian' din Cluj-Napoca, au plecat spre municipiul Suceava pentru o perioada de două săptămâni, aceştia urmând să asigure continuitatea în unitatea medicală suceveană.
După această perioadă, personalul medical va fi înlocuit cu o altă echipă din cadrul aceleiaşi unităţi medicale clujene. Echipa medicală trimisă în sprijin va participa la asigurarea continuităţii asistenţei medicale pentru pacienţii internaţi COVID pozitiv, deoarece medicii din spitalul sucevean sunt 'în mare parte contaminaţi'.
'Prin eforturile conjugate ale noii echipe manageriale şi al echipei de medici venită în sprijinul acesteia se încearcă reoperaţionalizarea din punct de vedere medical a Spitalului Judeţean de Urgenţă din municipiul Suceava pentru toate tipurile de urgenţe medicale şi chirurgicale, indiferent dacă apar la pacienţii neinfectaţi sau cei infectaţi cu noul coronavirus', afirmă aceeaşi sursă. De asemenea, au fost luate toate măsurile pentru asigurarea materialelor sanitare şi a medicamentelor necesare, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News