”Președintelui Consiliui Județean este ales de către consilieri, ceea ce reduce puterea așa-numiților baroni, spune prof. Bulai. Va fi nevoie de alcătuirea unei majorități, de înțelegeri între formațiunile politice care trec pragul electoral. Partidele recapătă controlul asupra reprezentaților din teritoriu. Odată ales, șeful CJ poate fi revocat, dacă pierde sprijinul politic, cu majoritate calificată. Desigur, liderul județean rămâne important, dar nu mai are toată puterea, cum se întâmplă în prezent. E un plus de democrație: liderul trebuie să negocieze și în interiorul propriei formațiuni și cu alte partide. Puterea locală nu mai este concentrată într-o singură mână, a șefului organizației cu cele mai multe voturi”.
UDMR, marele câștigător al alegerii într-un singur tur
Alegerea primarului într-un singur tur face greu de schimbat primarii în funcție, crede Alfred Bulai. ”Dacă era un singur tur la alegerile din anul 2000, Traian Băsescu nu mai ajungea primar. Ieșea cel care avea majoritatea în primul tur, nu mai era posibilă coalizarea opoziției. Un singur tur e mai puțin democratic, scade reprezentativitatea primarului. Sunt favorizați primarii în funcție, care au cea mai mare notorietate. Dacă nu fac greșeli foarte mari, nu au cum să piardă. Dar, cel mai câștigați ies candidații UDMR. Sunt multe localități în Transilvania unde trăiesc 25-30 la sută maghiari. Dacă au un singur candidat, iar voturile românilor se împart între trei-patru formațiuni, UDMR câștigă postul. Nu luați în calcul situația din 2012, când exista USL. A fost total atipică, n-o să ne mai întâlnim cu așa ceva”.
Partidele înființate de trei membri ne aduc la situația din anii 90
Cât privește posibilitatea înființării unui partid cu doar trei membri, Bulai spune că se va reveni la situația din anii 90, când la redistribuire ajungeau zeci de procente la formațiunile care treceau pragul electoral. În special primele două clasate, PSD și PNL, vor beneficia de redistribuire, dacă zeci de partide de buzunar adună voturi fără dar nu fac cvorumul, susține Alfred Bulai.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Profesorii au făcut chetă ca o elevă romă să meargă la olimpiadă, iar ea s-a întors cu locul I. Povestea fetei care a învins prejudecățile și neajunsurile
- Vin ploile în minivacanța de 1 Mai și de Paște. Elena Mateescu (ANM) a spus cum va fi vremea până la finalul săptămânii / video
- Primăriile care au luat bani prin Programul Apă-Canal, în atenția Parchetului General. Președintele AFM, precizări /video
- BANCUL ZILEI: Un ardelean ajunge în Germania...
- Predoiu, prezent la o întâlnire crucială în Belgia. Pe masă e pactul care ne-ar putea duce complet în Schengen
- Atenționare pentru patru zodii: ”Țineți-vă bine până pe 9 iunie”
- Florin Piersic este la Terapie Intensivă. Ar putea fi transferat la Viena pentru a-i fi înlăturat stimulatorul cardiac
- Bătălia din sondaje pentru funcția de primar general al Capitalei. Un candidat are șanse reale să-l bată pe Nicușor Dan, dar nu e luat în calcul
- Klaus Iohannis se pensionează: Ce pensie pe contributivitate va lua președintele
- Acuzații grave aduse magistratei din dosarul Vlad Pascu, chiar din sistemul judiciar. Gesturi inexplicabile, dezvăluite din interior
- Traiul dincolo de hotare. O româncă stabilită în Londra: „Să trăiești astăzi în Londra este foarte scump, nu foarte greu”
- INFRAMETEO, la final! Ultimele informații de la ANM: Elena Mateescu anunță la ce să ne așteptăm
- Zodia care este cuprinsă de invidie și nerăbdare. Astrolog: “Adevărata competiție este cu voi înșivă”